Skip to content
Politică

Un deputat AUR vrea mai multă îngăduinţă pentru şoferii care conduc cu peste 100 km/h în localitate: Poate se duc la o înmormântare, nuntă sau botez

facebook/daniel zontea

Un deputat AUR, Dorel-Gheorghe Acatrinei, a făcut o propunere de modificare legislativă cel puțin ciudată.

El solicită ca șoferii cărora le-a fost suspendat permisul de conducere, timp de 90 de zile, din cauza depășirii vitezei maxime admise cu mai mult de 50 km/h, să poată solicita amânarea aplicării acestei sancțiuni. Propunerea va intra în discuția Parlamentului.

„Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile (…) poate fi amânată, prin cerere motivată adresată organelor care aplică legislația rutieră, o singură dată înăuntrul unui termen de 12 luni“, se arată în proiectul care mai precizează că șoferii care au fost surprinși la volan și sub influența alcoolului sau a drogurilor vor fi singurii care nu vor putea beneficia de această clemență.

Adică, cei care au condus cu peste 100 de kilometri pe oră în localitate când erau beți sau drogați nu au dreptul să ceară o amânare a pedepsei, scrie adevarul.ro.

Motivele? Poate se duce la înmormântare, nuntă sau botez

În expunerea de motive, inițiatorul, deputatul Dorel-Gheorghe Acatrinei, a explicat de ce consideră că este necesară această modificare legislativă.

Concret, inițiativa vine în sprijinul șoferilor profesioniști, care după sancționare ar putea stabili astfel cu angajatorul perioada concediului de odihnă, în funcție de intervalul solicitat prin cererea depusă la poliție pentru aplicarea sancțiunii, dar și al altor șoferi care pot trece printr-un „eveniment neprevăzut şi nefericit, cum ar fi o înmormântare, sau un eveniment fericit, cum ar fi o nuntă sau un botez, situaţii când este nevoie de multe drumuri cu maşina“.

Proiectul a primit raport de respingere de la Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru transporturi şi infrastructură, dar și de Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *