În fiecare zi, 82 de milioane de ruși se conectează la o rețea vastă de canale de televiziune și pagini de internet controlate de stat, care le oferă o viziune uniformă asupra lumii: un loc ostil, înfricoșător, în care Rusia duce o luptă dreaptă împotriva forțelor răului, scrie Anastasia Edel, istoric și scriitor american de origine rusă, pentru Foreign Policy.
Putin nu a inventat propaganda, dar mecanismele de manipulare din epoca sovietică – și înclinația rușilor de a se lăsa păcăliți – sunt și mai puternice astăzi. Multe sondaje arată că sprijinul public pentru Putin și pentru războiul său împotriva Ucrainei rămâne ridicat, în mare parte datorită consensului fabricat de programele de televiziune pro-Kremlin.
Televiziunea, și nu internetul, rămâne mijlocul de informare dominant în Rusia. În medie, un rus consumă în jur de patru ore de televiziune pe zi. În termeni absoluți, aceste cifre nu sunt unice: americanii se uită la televizor mult mai mult. Ceea ce este unic, chiar și față de perioada sovietică, este că fiecare canal și fiecare program – de la emisiunile de știri la concursurile muzicale – transmite narațiunea Kremlinului, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână.
Iată ce fel de informații îi sunt prezentate unui rus obișnuit într-o zi:
Agenda zilei este stabilită la știrile de la ora 5 dimineața. Într-o dimineață de vineri din aprilie, principalul subiect pe Channel One, cel mai vechi și mai influent canal din Federația Rusă, este „lupta împotriva naziștilor ucraineni” în apropiere de Bakhmut. Aceasta este urmată de reportaje despre vizita președintelui francez Emmanuel Macron în China; vizita ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în Turcia; sărbătoarea ortodoxă a Bunei Vestiri. Această înșiruire se repetă, cu mici variații, la fiecare 30 de minute în timpul emisiunii matinale de trei ore, cu știri de pe front intercalate cu sfaturi folclorice despre cum să extragi suc de mesteacăn sau să faci o capcană pentru șoareci din materiale de uz casnic. Chiar și prognoza meteo contribuie cu ce poate, enumerând orașele ucrainene ocupate ca făcând parte din teritoriul rusesc.
În afara programelor de știri, războiul este analizat pentru public într-un flux constant de talk-show-uri politice și sociale. Pe ecranele gigantice din studiouri ce servesc drept fundal pentru gazde și experții invitați la discuții, războiul este prezentat ca fiind un spectacol de groază nesfârșit, dezlănțuit de ucrainenii violenți. Din perspectiva lor, războiul este „o faptă binecuvântată” și „moștenirea bunicilor noștri”, iar pentru cei mai puțin dedicați „datoriei lor sacre”, războiul este prezentat ca fiind o slujbă. Violența este descrisă ca fiind inevitabilă și banală, absolvind spectatorii de orice freamăt sau vinovăție față de crimele comise în numele lor.
Știrile externe sunt concepute în așa fel încât să contureze o viziune terifiantă a lumii occidentale, blocată într-un vid de haos și nesiguranță: fermierii români protestează împotriva importurilor de cereale, cetățenii Parisului incendiază restaurantul preferat al președintelui Macron, iar Statele Unite urmăresc să îl înlăture pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan de la putere. Această narațiune este menită să conducă la concluzia inevitabilă că puținul bun care a mai rămas în lume trebuie să vină din Est.
În comparație cu această preocupare pentru externe, poveștile interne par a fi o chestiune secundară, doar o modalitate de a dovedi omnisciența președintelui rus. Putin se întâlnește cu ministrul Sănătății pentru a discuta despre progresele înregistrate în domeniul asistenței medicale rusești; Putin ordonă guvernului său să ajute „participanții la operațiunile militare speciale” care se întorc în țară să găsească un loc de muncă și o locuință; Putin vizitează o uzină feroviară din Tula pentru a discuta despre înlocuirea cu succes a mașinilor occidentale cu capodopere naționale superioare.
Deși este greu de imaginat că cineva ar alege să consume această propagandă în afara teritoriului rusesc, publicul rus nu este singurul public țintă al acestor eforturi. În timp ce liderii occidentali citesc rapoarte în care purtătorii de cuvânt ai lui Putin amenință că vor reduce Statele Unite și Europa într-o „cenușă radioactivă” sau reflectă asupra avertismentului unui laureat rus al premiului Nobel cu privire la faptul că Rusia se pregătește să câștige un război nuclear, și ei se implică într-o ramură externă, deși mai puțin cinematografică, a mașinii de propagandă a Kremlinului, care încearcă să le submineze unitatea și să semene îndoieli.
Totuși, în spatele zâmbetelor false și a graficii moderne a acestei mașinării se află un om meschin care se folosește de frică pentru a distrage atenția de la cruzimea și de la eșecurile profunde ale războiului său cu lumea. Într-o zi, la fel ca în cazul celor care au trăit să vadă cealaltă față a erei sovietice, rușii vor recunoaște minciunile lui Putin pentru ceea ce sunt: un instrument pentru a-i face complici la crimele statului lor.
Articolul integral poate fi citit pe site-ul oficial al publicației Foreign Policy.
