Circulă un sondaj, zilele astea, care spune că peste jumătate dintre copiii României visează să devină adulți în străinătate. E o veste cruntă, care ne arată că poți prosti un copil român cu fericirea până face 12-14 ani, dar după aia te-ar părăsi și mâine, dacă ar putea.
Cine intervine la vârsta aia, în viața lui, care-i schimbă opiniile? Nu trebuie să fii vreun expert ca să știi răspunsul. Rețelele sociale. Ce prezintă în această perioadă rețelele sociale despre copii, adolescenți și tineri? În mare parte, distracție. Haine cool, jocuri cool, locuri cool, concerte, vacanțe, afaceri cu care faci un milion de euro lunar, din fața tastaturii. Devine cumva normal să înceapă copilul să-și dorească altceva, uitându-se în jur, la blocul scorojit, locul de joacă meschin, mizeria de pe străzi, etc.
Problema e că rețelele sociale nu spun adevărul. S-ar putea ca străinătatea să arate mai mișto în poze decât România, dar nu e neapărat mai mișto pentru un copil. Mai sigură. Mai liberă. Am vorbit cu destui copii care și-au făcut studiile pe afară ca să știu cât de rigidă și de dură poate fi societatea occidentală dacă nu te ții de reguli. Sigur, n-ai să vezi postări de genul ăsta pe Instagram.
Cum procedăm, așadar, să-i convingem să nu facă pasul ăsta? Să nu plece toți după un vis ireal? Să nu lase țara asta pradă ruinei și altora, mai amărâți decât noi? Prin școală? Hai să terminăm cu bancurile proaste, da? Prin educația de acasă? Cine s-o facă? Prin politici publice? Păi pentru asta ne trebuie politicieni.
Ne așteaptă vremuri foarte nasoale dacă nu ne organizăm un pic. Dacă nu montăm acum niște lumini puternice prin bezna care a cuprins România, plecând de la valori reale, specifice nouă, cu care să-i facem pe puștani să rămână aici, riscăm să dispărem ca apa din Deltă după ce canalul Bâstroe (nu) a fost (ne)adâncit.
