Skip to content
Sport

Restricții de trafic în zona Pieței Constituției pentru concertul lui Robbie Williams

Traficul rutier va fi restricționat de joi, ora 18,00, până sâmbătă, ora 8,00, în zona Pieței Constituției din Capitală, unde va avea loc concertul artistului britanic Robbie Williams.

Astfel, nu se va circula pe bd. Libertății, între Calea 13 Septembrie și bd. Națiunile Unite, și pe bd. Unirii, între bd. I. C. Brătianu și Piața Constituției, conform agerpres.ro.

Brigada Rutieră le recomandă conducătorilor auto care tranzitează zona, rutele ocolitoare, să circule cu maximă atenție și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea acestuia.

Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după ce se asigură, la culoarea verde a semaforului electric și să nu se deplaseze ori să staționeze pe partea carosabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *