Niște nenorociți putiniști l-au înregistrat recent pe un angajat BlackRock, compania care deține o halcă bună din toate companiile despre care noi credem că dețin totul. Fraierul se laudă cu ușurința cu care BlackRock controlează politicienii cu fraza: „oricand ii putem pune la dispozitie 500.000 de dolari ca finantare.” Treci peste sumă, te rog, știu că e foarte mică, rămâi atent la principiul enunțat și gândește-te: dacă în SUA, o țară cu mecanisme de control relativ sigure, poți corupe pe oricine cu o finanțare, în România cum crezi că e?
Eu cred că e jale.
În 99% din declarațiile de avere pe care le-am citit – ale oficialilor români, evident – am găsit credite. Unele incredibil de mari (de notorietate – cazul Udrea BRD). În baza a ce a spus angajatul BlackRock putem să ne gândim la creditele politicienilor ca la șpăgi mascate? Eu zic că da. Și am putea scăpa de această suspiciune dacă toate contractele de creditare ale politicienilor și rudelor lor ar fi publice.
Am vedea dacă unii iau credite cu dobândă zero de la bănci care finanțează lucrări publiceîn care politicienii au avut un cuvânt de spus.
Am vedea dacă oamenii care conduc instituții publice care se împrumută la bănci au ceva de câștigat din asta la nivel personal.
Am vedea cine achită contractele de credit neonorate de politicieni.
Am vedea dacă politicienii primesc rate cadou de la terți.
Mie mi se pare logic să fie ceva necurat în ele. Adică o firmă de asfaltări dă 10% șpagă doar să fie făcute plățile la timp, iar o bancă care finanțează pe 20 de ani dezvoltarea unui oraș, cu sute de milioane de euro, nu dă nimic tipului care dă cu pixul pe ratele alea umflate?
Anticorupția românească nu s-a atins niciodată de bănci. Până și asta spune ceva, nu?
