USR a venit zilele trecute cu ideea înființării unui așa-zis „pol al forțelor de dreapta” pentru anul electoral 2024. Liderii UDMR, Forța Dreptei și PMP au fost prezenți la Congresul USR din weekend și par a fi principalii candidați pentru acest „pol”. Asta cu toate că există incompatibilități majore între cele patru partide politice. În realitate, USR încearcă să mimeze succesul electoral al unei alte celebre alianțe – CDR. Există însă diferențe fundamentale.
Ce fost CDR
CDR a reprezentat o alianță a principalelor forțe de opoziție din România în perioada anilor ’90. O astfel de forță a apărut ca urmare a hegemoniei FSN, formațiunea creată în preajma revoluției care ar fi trebuit să funcționeze ca un guvern provizoriu, dar care și-a încălcat promisiunea și s-a transformat într-un partid politic.
Acesta domina toate instituțiile importante din țară. Prin urmare, privind retrospectiv, hegemonia FSN a favorizat coagularea acestei coaliții politice. Pentru a putea contracara puterea acestei formațiuni partidele nu aveau altă variantă decât să compună un front unit. CDR-ul a avut nevoie de două tururi de scrutin pentru a opri hegemonia FSN (1992 și 1996). Totodată, CDR a beneficiat în final și de ruperea Frontului după conflictul dintre Iliescu și Roman.
Polul dorit de USR
Pe de altă parte, polul de dreapta al USR vine într-un context politic complet diferit. Nu există astăzi în politica românească un echivalent al FSN-ului. Alianța dintre PSD și PNL este mai degrabă un mariaj dificil care nu va rămâne în vigoare pe termen nelimitat. Ocazional tensiunile dintre cele două partide refulează, așa cum s-a văzut pe tema impozitării progresive de pildă.
Totodată, în peisaj există o treia forță politică – AUR. Partidul condus de Simion ar fi ajuns potrivit sondajelor de opinie, în apropierea cifrei de 25%. Prin urmare, AUR are mai mult decât USR, PMP, Forța Dreptei și UDMR la un loc și depășește chiar PNL. Prin urmare adevăratul pericol pentru stabilitatea democrației din România îl reprezintă mai degrabă AUR și nu PNL – PSD, din cauza capacității acestui partid de a crește considerabil până la alegerile din 2024. Polul de dreapta mobilizat de USR se constituie însă în opoziție cu alianța PNL – PSD și nu cu partidul anti-sistem. În anii ’90 asemenea partide anti-sistem, precum PRM sau Vatra Românească au fost relativ izolate, cel puțin până în anii 2000.
În fine, mai există un impediment în ceea ce privește polul de dreapta creat de USR: numărul mare de partide și distanța ideologică dintre ele. Teoria coalițiilor ne spune că o astfel de alianță nu are șanse mari de reușită de vreme ce este compusă din numeroase partide (patru) și distanța ideologică dintre ele este substanțială (USR și Forța Dreptei de pildă sunt pe poziții ideologice radical diferite: progresism vs conservatorism). USR a mai încercat în trecut o astfel de construcție, intrând în alianță cu PNL, dar coaliția s-a destrămat rapid după nici un an de guvernare. Coalițiile politice compuse din numeroase partide sunt instabile, de vreme ce dezertarea unui partid poate să zdruncine serios coeziunea unei astfel de alianțe. Excepția o constutie existența unui obiectiv care să treacă dincolo de diferențele ideologice dintre partide. Singurul astfel de obiectiv ar putea fi imaginat de intrarea în Parlament a acestor forțe politice, după care alianța are toate șansele să se destrame.
Spre deosebire de CDR care a supraviețuit mult timp pe scena politică românească, există toate premizele ca polul de dreapta al USR să reprezinte o construcție politică fragilă care nu va supraviețui mult timp.
