Invitat la Puterea Știrilor, Mario de Mezzo, vicepreședintele PNL Sector 5, a reiterat poziția Partidului Național Liberal, având în vedere ultimele declarații ale premierului României, Marcel Ciolacu, cu privire la OUG pentru prețurile la alimentele de bază.
,,Partidul Național Liberal susține și încurajează orice proiect care are ca rezultat scăderea prețurilor și ajutorarea oamenilor din categorii vulnerabile sau mai puțin vulnerabile, oamenilor, în general.”, spune acesta. Vicepreședintele PNL Sector 5 susține că este un proiect cu intenții bune, însă problema care trebuie să fie ridicată este aceea de a menține în echilibru această reducere, fără să afecteze mai rău producătorii sau procesatorii.
,,Problema pe care am ridicat-o tot timpul și continuăm să o ridicăm este să vedem cum să facem ca această intenție bună să nu devină, de fapt, o problemă și mai mare, tot pentru cei care muncesc, pentru că există diferite tertipuri de marketing, pe care marii retaileri le folosesc, de la taxa de raft până la taxa de marketing, până la taxa de nu mai știu ce.
Această reducere, în primul rând, să fie pe lanț, dar să nu afecteze doar producătorul și nu producătorul sau procesatorul să susțină în întregime sau într-o proporție covârșitoare această reducere, ci să fie echilibrat, conform puterii, de susținere a acestei măsuri.
Pentru că una este puterea unui retailer care este în top 10-15 firme din România, din punct de vedere al cifrei de afaceri, iar alta este puterea unui producător care își produce legumele cu mâinile lui, trezindu-se la 5:00 și mergând la culcare de multe ori după ora 23-00.”, susține Mario De Mezzo, vicepreședinte PNL Sector 5.
Având în vedere declarația lui Nicolae Ciucă cu privire la aceste reduceri, Mario De Mezzo afirmă cele spuse: ,,Să ne asigurăm că această reducere este susținută economic, pe măsura puterilor fiecărui agent economic în parte, pe lanț, și că nu producătorul este cel sufocat.
Aceasta nu este o măsură pentru termen lung, este o măsură care îi va ajuta pe oameni acum, pe care o susținem în totalitate, ca Partid Național Liberal. Dar măsura pe termen lung e obligatoriu să fie creșterea producției interne și oferta din piața internă a produselor de bază prin procesare.
Trebuie să procesăm mai mult grâu, trebuie să procesăm mai mult floarea-soarelui, să producem mai mult ulei noi, în România, asta este soluția pe termen mediu și lung.”, a mai adăugat acesta.
Marcel Ciolacu ia în calcul OUG pentru prețuri la produse de bază
Premierul Marcel Ciolacu a spus luni că se are în vedere o ordonanță de urgență privind prețurile la alimente de bază.
„Trebuie să înțelegem că nevoile societății românești sunt cu totul altele decât nevoile noastre personale. Nevoile generale sunt cu totul altele. Am un program, împreună cu colegii mei avem o foaie de parcurs și vom merge mai departe. Joi vom vedea dacă rămâne acord sau intră ordonanță. Mâine dimineață se hotărăște cu cei din retail, din sistem. Se insistă pe ordonanță în tot sistemul. Aici vorbim și de produsele produse în România, dar și de produsele de import. E nevoie de acest efort mixt din partea statului și din partea privaților pentru a aduce inflația la o singură cifră până la sfârșitul anului și o creștere a nivelului de trai“, a spus Marcel Ciolacu, Premierul României.
