Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului în perioada 2004-2007, a fost votată astăzi de majoritatea parlamentarilor coaliției pentru încă un mandat de șase ani în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Reprezentanta PNL mai fusese membră în Colegiul CNSAS și între anii 2017-2023 și mandatul ei expira pe 30 iunie anul acesta.
Sulfina Barbu, propunerea PNL, a concurat cu istoricul Marius Oprea, directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, care a fost propunerea AUR.
Candidata PNL a fost votată cu 263 de voturi pentru și 43 de voturi contra. În timp ce Marius Oprea a obținut 43 de voturi pentru și 263 contra. El a fost susținut de AUR și de USR.
