Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, o atacă pe Alina Gorghiu, precizând că timpul va demonstra dacă are căderea morală să vorbească de premierul Victor Ponta.
„Doamna Gorghiu continuă să nu înțeleagă că se află pe scaunul Brătienilor. Este alegerea liberalilor dacă vor să devină un partid de cancan. Timpul va demonstra dacă doamna Gorghiu are căderea morală să vorbească de Victor Ponta”, a declarat luni ministrul Justiției, citat de agerpres.ro.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu susținea, luni, că „ministrul Cazanciuc ar trebui să plece acasă” în urma declarațiilor făcute cu o seară înainte la un post de televiziune.
