Autoritățile de la Atena au luat decizia de a elimina cota redusă la TVA pentru șase insule populare în rândul turiștilor, această decizie fiind impusă de creditorii internaționali.
Santorini, Mykonos, Rodos, Naxos, Paros și Skiathos vor aplica începând de joi cote de TVA de 6, 13 și 23%, față de 5, 9 și respectiv 16% în prezent. Și restul insulelor din Marea Egee ar urma să intre în noua schemă de TVA în două etape, la 1 iunie 2016 și 1 ianuarie 2017, când și cele mai îndepărtate insule grecești vor aplica cotele de TVA valabile la nivel național, informează agerpres.ro.
„Este clar că această evoluție este o necesitate politică, și nu alegere, care derivă din acordurile cu instituțiile”, a precizat Ministerul grec de Finanțe într-un comunicat de presă.
Premierul Alexis Tsipras, care a fost reales la alegerile legislative din data de 20 septembrie, a promis că va unifica sistemul de plată a TVA în schimbul unui nou program de asistență în valoare de 86 de miliarde de euro.
