A căzut ghilotina pe abuzul în serviciu: CCR a motivat decizia Bombonica

Curtea Constituțională a României (CCR) a dat cu ghilotina în ceea ce privește abuzul în serviciu. Miercuri a fost publicată motivarea deciziei luate pe 6 iunie în cazul fostei soții a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana. Amintim că în respectiva decizie CCR a stabilit că Parlamentul este obligat să stabilească un prag pentru această infracțiune.

Hotărârea a fost luată dupa o exceptie ridicata de avocatul Adrian Toni Neacsu in dosarul „Bombonica”, in care vizati sunt liderul PSD Liviu Dragnea si fosta sa sotie, scrie Luju.ro.

Curtea precizeaza ca, din punctul sau de vedere, este necesara instituirea unui prag al pagubei si circumstantierea vatamarii produse prin comiterea faptei, elemente in functie de care sa se aprecieze incidenta sau nu a legii penale, dar si ca legiuitorul avea obligatia de a institui prag valoric inca din 8 iulie 2016, data la care CCR a dat prima decizie pe abuz in serviciu.

Atragand atentia ca si considerentele deciziilor CCR sunt obligatorii, la fel ca dispozitivul, Curtea arata ca dispozitiile penale in vigoare sunt formulate in sens larg si in termeni vagi, astfel incat determina un grad sporit de impredictibilitate, ceea ce intra in contradictie cu prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. De asemenea, exista o contradictie si cu cerintele fundamentale ale principiului statului de drept, intrucat da nastere unor interpretari si aplicari arbitrare sau aleatorii.

Amintim că, la începutul acestei luni, europarlamentarul ALDE Norica Nicolai (fost procuror) a arătat că abuzul în serviciu este deja dezincriminat, întrucât Parlamentul nu a pus în termen de 45 de zile legislația în acord cu decizia CCR de anul trecut cu privire la aceeași infracțiune.

DETALII AICI: Norica Nicolai arată marele amănunt nespus despre abuzul în serviciu. Mai rezistă coaliția PSD-ALDE? EXCLUSIV

Redăm mai jos un fragment din motivarea redactată de instituția condusă de către Valer Dorneanu:

„39. Cu privire la criticile aduse normelor incriminatoare ale infractiunii de abuz in serviciu, dupa ce a constatat constitutionalitatea acestora in masura in care prin sintagma ‘indeplineste in mod defectuos’ din cuprinsul lor se intelege ‘indeplineste prin incalcarea legii’, stabilind incidenta normei penale si, implicit, a raspunderii penale, numai cu privire la incalcari ale actelor de reglementare primara, Curtea a dezvoltat mai multe considerente in scopul delimitarii raspunderii penale de alte forme de raspundere juridica in functie de alte criterii decat cel al actului normativ incalcat.

40. In primul rand, plecand de la premisa ca Parlamentul este liber sa decida cu privire la politica penala a statului, in virtutea prevederilor art.61 alin.(1) din Constitutie, in calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii, Curtea a retinut ca nu are competenta de a se implica in domeniul legiferarii si al politicii penale a statului, orice atitudine contrara constituind o imixtiune in competenta acestei autoritati constitutionale. Avand in vedere ca legiuitorul se afla intr-o pozitie care ii permite sa aprecieze, in functie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale, acesta se bucura de o marja de apreciere destul de intinsa.

41. Insa, cu toate ca Parlamentul se bucura de o competenta exclusiva in reglementarea masurilor ce tin de politica penala a statului, aceasta competenta nu este absoluta in sensul excluderii exercitarii controlului de constitutionalitate asupra masurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat ca incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infractiuni tin de marja de apreciere a legiuitorului, marja care nu este absoluta, ea fiind limitata de principiile, valorile si exigentele constitutionale. In acest sens, Curtea a statuat ca legiuitorul trebuie sa dozeze folosirea mijloacelor penale in functie de valoarea sociala ocrotita, Curtea putand cenzura optiunea legiuitorului numai daca aceasta contravine principiilor si exigentelor constitutionale (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat ca, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, respectarea Constitutiei este obligatorie, de unde rezulta ca Parlamentul nu isi poate exercita competenta de incriminare si de dezincriminare a unor fapte antisociale decat cu respectarea normelor si principiilor consacrate prin Constitutie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

42. Pe de alta parte, Curtea a retinut ca, in exercitarea competentei de legiferare in materie penala, legiuitorul trebuie sa tina seama de principiul potrivit caruia incriminarea unei fapte trebuie sa intervina ca ultim resort in protejarea unei valori sociale, ghidandu-se dupa principiul ‘ultima ratio’. Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat ca, in materie penala, acest principiu trebuie interpretat ca avand semnificatia ca legea penala este singura in masura sa atinga scopul urmarit (alte masuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii in realizarea acestui deziderat), iar nu ca avand semnificatia ca legea penala trebuie privita ca ultima masura aplicata din perspectiva cronologica. Mai mult, masurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmarit trebuie sa fie adecvate, necesare si sa respecte un just echilibru intre interesul public si cel individual. Curtea a retinut ca din perspectiva principiului ‘ultima ratio’ in materie penala, nu este suficient sa se constate ca faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci aceasta atingere trebuie sa prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care sa justifice sanctiunea penala”.