PSD, prin preşedintele comisiei de muncă, Adrian Solomon, a propus în comisia de muncă un amendament la Ordonanţa prin care s-au majorat alocaţiile copiilor, prin care cere dublarea alocaţiilor de stat.
Amendamentul PSD a fost admis cu 13 voturi „pentru”. Astfel, alocaţia pentru copiii până în doi ani ajunge la 600 de lei, iar cea pentru copiii peste 2 ani, la 300 de lei. În plus, copilul cu handicap va avea o alocaţie de 600 de lei.
Propunerea legislativă ajunge miercuri în Camera Deputaților unde va fi dat votul final.
Dublarea alocaţiilor ar urma să intre în vigoare în următoarea lună după promulgare.
Amintim că Robert Sighiartău este deputatul PNL care a reușit să dubleze alocaţiile pentru copii. E pentru a doua oară în patru ani când PNL reușește acest lucru. În 2015, partidul lui Sighiartău, aflat şi atunci în Opoziţie, a obținut o majorare de la 42 de lei la 84 de lei. Iar patru ani mai târziu tot liberalii, prin secretarul lor general, s-au aflat în spatele amendamentului la bugetul de stat care a dus la dublarea alocaţiilor.
