Skip to content
Societate

A intrat cu maşina în biroul senatorului George Stângă

viata-libera.ro

Un accident spectaculos s-a produs marţi în Galaţi, unde o conducătoare auto în vârstă de 44 de ani a intrat cu maşina în clădirea în care are biroul parlamentar senatorul PNL George Stângă.

Evenimentul a avut loc în zona Micro 40 şi în urma impactului uşa, geamul biroului şi o parte din perete au fost distruse, scrie viata-liberă.ro. Nimeni nu a fost rănit în urma accidentului, în clădirea neaflându-se nimeni la ora respectivă.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că şoferiţa a intenţionat să parcheze pe locurile delimitate din faţa biroului parlamentar, dar a confudat pedala de frână cu acceleraţia maşinii, astfel încât autoturismul a intrat în clădire.

Conform sursei citate, se pare că cea care se afla la volan este chiar patroana restaurantului aflat în vecinătate, ea fiind şi proprietara sediului în care îşi are biroul senatorul. Poliţia a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *