Un accident grav s-a petrecut în Iași.
Este vorba despre un tânăr care îşi cumpărase un autoturism de lux de doar trei zile.
Duminică, la miezul nopţii, un tânărul din Suceava, în vârstă de 29 de ani, care se afla la volanul autoturismului, a spulberat parapeţii de la trecerea de cale ferată spre Erbiceni, s-a rostogolit peste calea ferată, apoi a izbit o bornă şi un alt parapet şi s-a oprit în iarbă. În timp ce autoturismul se rostogolea, tânărul a fost aruncat pe câmp.
Acesta dă vina pe semnalizarea proastă, şi nu pe viteza excesivă cu care cel mai probabil conducea.
„Am mers de la Timişoara până la Erbiceni pentru a aduce pe cineva. Am lăsat persoana respectivă la Erbiceni, apoi m-am întors. Nu am ştiu că am ajuns la calea ferată, drumul era drept. Deodată am izbit ceva dur (primul parapet al trecerii, dinspre Erbiceni către Podu Iloaiei – n.r.), apoi am simţit că mi se ridică maşina şi mi s-a rupt filmul. Nu îmi amintesc nimic. M-am trezit în iarbă, aruncat din maşină. Trecerea nu este semnalizată cum trebuie. Chiar dacă la dus am trecut peste calea ferată, la înapoiere am uitat de ea“, a spus Răzvan, şoferul maşinii, potrivit romaniatv.net.
