Skip to content
Politică

Adevărata miză a proiectului care schimbă achizițiile directe: Miliarde de lei „la liber” pentru primari, din noul PNDL

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Sub pretextul simplificării legislației achizițiilor publice pentru implementarea PNRR, 137 de parlamentari români au semnat o inițiativă legislativă care ar lăsa la mâna primarilor și președinților de consilii județene miliarde de lei din noul PNDL.

Inițiativa a fost semnată de parlamentari de la PSD, PNL și UDMR, iar în expunerea de motive este invocată necesitatea simplificării procedurilor de achiziții publice din România, în contextul implementării proiectelor finanțate prin PNRR, scrie Europa Liberă.

Una dintre cele mai controversate propuneri ale proiectului legislativ inițiat de parlamentarii Laura Vicol, Alina Tănăsescu, Cristina Trăilă, Ioan Cupșa, Laszlo, Sandor Bente și Daniel Florea este cea referitoare la pragul până la care instituțiile publice din România pot încredința direct contracte pentru realizarea unor lucrări.

Propunerea inițiatorilor este ca acest prag să crească de la 450.000 de lei, cât este în prezent, la 5 milioane de lei. Ar fi o creștere de zece ori, care ar da mână liberă primarilor și președinților consiliilor județene să atribuie direct, după bunul plac, proiectele pe care le au în derulare.

Dincolo de proiectele finanțate prin PNNR, unde banii cheltuiți sunt verificați și de instituțiile europene, adevărata miza a modificărilor propuse de Putere o reprezintă banii ce urmează a fi alocați prin Planul Național de Dezvoltare Locală „Anghel Saligny”, unde controlul cheltuirii banului public este mult mai lejer.

Cum arată calculele

O felie importantă din suma totală alocată proiectului ar putea fi cheltuită prin metoda încredințării directe dacă pragul de 450.000 de lei ar ajunge la 5 milioane de lei.

În prezent, din cele 7.500 de proiecte depuse de autoritățile locale care sunt eligibile pentru finanțarea prin PNDL, doar 83 pot fi atribuite prin încredințare directă. Sunt proiecte de mică anvergură, cum ar fi reabilitarea unor străzi sau modernizarea unor sisteme de semaforizare pe care, când banii vin de la Guvern, primăriile le pot contracta și în câteva ore.

Cele 83 de proiecte însumează un total de 25 de milioane de lei. O sumă infimă raportată la cele peste 65 de miliarde de lei cât vrea guvernul să aloce, în total, prin PNDL.

Deși a promis că va reduce subvenția partidelor, Florin Cîțu nu a făcut acest lucru nici ca premier, nici în calitate de ministru de Finanțe. De la preluarea puterii în PNL, contractele pentru promovarea în presă au crescut.

Dacă pragul încredințărilor directe pentru lucrări ar fi ridicat la 5 milioane de lei, lucrurile se schimbă radical, reiese dintr-o analiză realizată de Europa Liberă.

Peste 1.750 de proiecte dintre cele depuse deja ar deveni eligibile pentru a fi contractate prin încredințare directă. Iar suma totală ce s-ar afla efectiv la pixul primarilor sau al președinților de consilii județene ar crește de la 25 de milioane de lei, la 5 miliarde.

O multiplicare de 200 de ori.

Practic, 20% din totalul proiectelor finanțate prin PNDL ar putea fi contractate prin încredințare directă, o procedură mai puțin transparentă decât cea a procedurii simplificate sau a licitației.

Întregul articol poate fi citit aici

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *