Ultima lună a însemnat o creștere a speculațiilor apărute cu privire la soarta actualei majorități parlamentare și a Guvernului condus de Victor Ponta. Partidul aflat în prim planul informațiilor apărute pe surse a fost UNPR, despre care s-a tot spus că negociază cu cei de la PNL. În ciuda tuturor acuzațiilor de trădare, cei din UNPR au spus clar că nu trădează Guvernul din care fac parte.
În comunicarea publică această explicație este una bună, care poate avea priză la cetățeni. Însă, dacă e să analizăm dincolo de această afirmație, descoperim că lucrurile ar putea fi mai complicate.
În primul rând, UNPR spune că nu trădează Guvernul din care face parte și că nu va vota împotriva acestuia în Parlament. Însă, nimeni nu spune ce va face UNPR dacă acest guvern pică, chiar și fără ajutorul lor? Vor rămâne în continuare alături de PSD în opoziție, împreună cu Victor Ponta?
Într-o situație de acest gen, discuțiile cu PNL sunt imposibil de neglijat, deoarece, UNPR nu mai are ce guvern să apare, însă, are de apărat interesul propriilor membri de partid, al reprezentanților săi în administrația publică centrală și locală. Așadar, în condițiile în care guvernul Ponta va pica în cazul unei moțiuni de cenzură a PNL, atunci nu ne putem aștepta ca progresiștii să stea cu mâinile în sân.
O altă întrebare la care nu au răspuns cei de la UNPR este dacă vor rămâne alături de PSD la guvernare în cazul în care Victor Ponta nu va mai fi premier sau președinte al social democraților. În acest moment se pare că există o înțelegere între UNPR și Victor Ponta pentru a duce mai departe alianța pe care o au. Dacă Ponta nu va mai fi președinte, UNPR s-ar putea reorienta politic, deoarece PSD nu are cu ce să îi mai țină alături de ei, deoarece, majoritatea reprezentanților clasei politice susțin ideea că înlocuirea lui Victor Ponta de la șefia Guvernului ar reprezenta pierderea guvernării de către PSD, ea putând trece în tabăra liberalilor.
Asistăm, așadar, la o dragoste cu năbădăi între PSD și UNPR. Pentru a defini cel mai bine situația actuală a relației celor două partide este bună expresia „adio, dar rămân cu tine!”. UNPR rămâne lângă PSD cât are guvernarea, însă din momentul în care social-democrații își vor pierde asul din mânecă în relația cu oamenii lui Gabriel Oprea, progresiștii le vor spune „adio”.
