Skip to content
Republica Moldova

Adrian Dupu: România a sprijinit mereu cetăţenii din R. Moldova, nu politicienii

Facebook/ Adrian Dupu

România a sprijinit mereu cetăţenii din R. Moldova, nu politicienii, nu conducătorii. România s-a uitat către cetăţeni şi indiferent de cine era la conducere, România nu a contenit să ofere sprijin”, spune Secretarul de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, Adrian Dupu.

Într-adevăr, au fost perioade în care conducătorii au încercat să minimalizeze ajutorul României, să-l mascheze, să şi-l asume, dar cred eu că cetăţeanul de rând ştie şi vede care este adevărul, indiferent de dezinformările la care au fost supuşi. Am avut foarte multe proiecte de impact şi alte proiecte mai mici, în comunităţi mici pe care probabil nu au fost mediatizate la fel de mult ca gazoductul, sau grădiniţele, dar proiecte care au îmbunătăţit  viaţa cetăţenilor, nu doar bani, dar şi expertiză, medici, toate aceste lucruri care nu se pot cuantifica în bani”, a menţionat Adrian Dupu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

Oficialul s-a referit şi la vizitele preşedintelui României în R. Moldova.

Este un semnal că R. Moldova are din nou deschidere pe plan european, internaţional, vorbim de Vest în acest caz. E un semnal că şi trei preşedinţi au venit la celebrarea celor 30 de ani de Independenţă şi, da, această deschidere oferă R. Moldova să intre pe făgaşul normal, mă refer calea europeană pentru că acolo este locul R. Moldova. Nu văd altă de dezvoltare, creştere economică, consolidare a democraţiei decât acest parcurs european”, a menţionat oficialul.

Prezent în cadrul aceleiaşi emisiuni, rectorul USM, Igor Şarov, a menţionat: „Am trecut prin diferite etape, începând cu 1991 şi până în prezent, dar indiferent de regimul politic existent relaţiile, dacă mă refer la învăţământul superior şi la cercetător, întotdeauna au existat. Nu putem să nu recunoaştem eforturile constante ale României pe diverse domenii: bursele care sunt acordate pentru cetăţenii R. Moldova pe diverse categorii, stagiile pentru profesori, proiectele – unul dintre cele mai reuşite proiecte este cel cu renovarea grădiniţelor din R. Moldova, renovarea în domeniul culturii a celor trei edificii: Teatrul de la Cahul, Muzeul de Arte, Sala cu Orgă. Susţinerea pe care am avut-o în condiţiile destul de complicate ale pandemiei. Indiferent de regimurile care au existat am simţit, în permanenţă, o susţinere pe diferite paliere din partea României chiar dacă avem în funcţie de evoluţia politică a situaţiei, situaţii de răcire sau de încălzire. Dar la nivelul a oamenilor de artă, a oamenilor de ştiinţă aceste relaţii au fost, sunt şi vor exista în continuare. Dar simt, în ultimul timp, o impulsionare a acestor relaţii. Şi vizitele preşedintelui României la Chişinău, vizitele colegilor noştri îmi dau speranţa pentru viitor că vom da o nouă dinamică a acestor relaţii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *