Unul din semnatarii scrisorii anti-Dragnea, Adrian Țuțuianu, a fost prezent miercuri seară la emisiunea televizată Dosar de Politician, moderată de jurnalistul Silviu Mănăstire.
Întrebat despre actuala situație din PSD, Țuțuianu precizează că este un moment complicat pe care dorește să îl trateze cu multă responsabilitate, iar în această idee subliniază că partidul se află înt-un fel de paradox întrucât deși datele ar arăta că guvernarea PSD aduce un aport pozitiv României, PSD continuă să scadă atât în ochii românilor, dar în plus și în ochii europenilor inclusiv a formațiunii politice europene din care social-democrații români fac parte.
Mai mult, vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu a relevat că partidul a scăzut cu 17% sub scorul obținut la alegerile parlamentare în sondaje și cu toate acestea în partid nu s-a purtat o discuție serioasă.
„Este un moment complicat. Am încercat să tratez cu multă responsabilitate situația. Este vorba despre România și viitorul PSD cât și despre modul în care suntem priviți atât în Europa inclusiv în familia socialiștilor europeni. Suntem priviți cu neîncredere.
Suntem într-un fel de paradox. PSD a reușit să aducă creștere economică și suntem pe locul 1 sau 2 în Europa, iar în același timp partidul scade în ochii lumii.
Toate sondajele pe care le-am văzut în ultima perioadă este că PSD este 30%. Este cu 17% sub scorul obținut la alegerile parlamentare.
Tendința de scădere în condițiile în care sunt rezultate la guvernare ne îngrijorează.
Nu am avut o discuție serioasă în PSD despre situația în care suntem și situația sondajelor.
De asemenea, s-au schimbat 3 guverne, au fost nominalizate persoane în anumite funcții neavând treabă cu acestea.
Am acceptat multe lucruri și din dorința de a nu fi discuții în partid și nici de a ieși public cu așa ceva”, a delcarat social-democratul.
Întrebat care este situația în CEx și câte voturi sunt necesare pentru ca Dragnea să fie dat jos din scaun, Adrian Țuțuianu a spus următoarele:
„Sunt 69 de membri în CEx. Avem nevoie de 50%+1. Deși unele televiziuni ar fi zis că suntem doar noi trei cu această poziție menționez că mai este vorba despre: Ialomița-4 parlamentari, Olt-6 parlamentari, Giurgiu-3-4 parlamentari, Buzău-67 de primari din 77, Brăila, Dâmbovița, Caraș Severin. Dacă adunăm parlamentarii sunt peste 50. Vor mai fi și alți lideri importanți care se vor pronunța favorabil scrisorii.
Dacă s-ar fi putut discuta doar în CEx și s-ar fi rezolvat aceste probleme nu am fi ieșit pulbic. Dorim să resetăm activitatea partidului. Credem că Dragnea trebuie să facă un pas înapoi.
Dragnea este mult sub scorul partidului. Este neînregulă. De asemenea, discutăm cu oamenii. Știu din Dâmbovița că stau de vorbă cu oamenii. Oamenii ne zic că lucrăm doar în interesul lui Dragnea, așadar am ajuns la concluzia să facă un pas în spate.
Inclusiv noi care am semnat scrisoarea suntem de vină pentru că de multe ori am trecut cu vederea situația”, a declarat Adrian Țuțuianu în emisiunea Dosar de Politician.
