Toți cei care și-au cumpărat mașini second hand deja sau care intenționează să facă acest lucru trebuie să fie foarte atenți pentru că ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu are planuri care-i va afecta. Aceasta a vorbit din nou despre timbrul de mediu și polurea în exces pe care o cauzează acest tip de autovehicule și în curând va găsi o forma de taxare și mai aspră.
Piaţa de automobile second-hand a explodat efectiv de la începutul anului 2017 şi până în prezent, atingând anul trecut un nivel record, crescând cu 74% faţă de 2016, până la jumătate de million de unităţi, potrivit unei analize realizate de Autovit.ro pe baza datelor oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), potrivit Capital, citat de Digi24.
Tendinţa de creştere explozivă a maşinilor second-hand aduse din UE se păstrează şi în 2018, după cum o arată statisticile oficiale. Motivul acestei creşteri fără precedent este eliminarea timbrului de mediu de la începutul anului 2017. Eliminarea acestei taxe a fost realizată de Liviu Dragnea, iniţiatorul unui proiect de lege pe care l-a sprijinit în Parlament coaliţia PSD-ALDE. Legea a fost iniţiată şi votată de PSD şi ALDE în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Acum s-ar putea reveni la el, dar la un nivel şi mai ridicat, mai anunță Capital.
Timbrul de mediu avea un efect inhibitor mai cu seamă în cazul importului de automobile second-hand foarte poluante, cuantumul taxei fiind stabilit în funcţie de gradul de poluare.
