„Aleea Comediei”, un proiect dedicat memoriei actorilor Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie şi Dem Rădulescu, va fi inaugurată marţi în Centrul Vechi al Capitalei, potrivit Agerpres.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.
Ceremonia oficială de dezvelire a celor şase monumente de for public va avea loc marţi, începând cu ora 12,00, la sediul Teatrului de Comedie, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Încă de la înfiinţarea Teatrului de Comedie (5 ianuarie 1961), Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie şi Dem Rădulescu au scris pagini de aur în istoria comediei româneşti. Spectacole precum ”Troilus şi Cresida”, ”Rinocerii”, ”Celebrul 702”, ”Şeful sectorului suflete”, ”Umbra” sau ”Capul de răţoi” au beneficiat de aportul covârşitor al celor şase actori, dobândind premii importante în cadrul tuturor festivalurilor la care au participat, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, precizează Teatrul de Comedie.
