Liberalul Alexandru Muraru îi solicită ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu „să intervină urgent şi să oprească iminenta ofensă adusă memoriei publice prin închirirea trenului regal pentru o petrecere lăutărească. Este un fapt fără precedent”.
„Atingerea adusă valorilor istorice prin închirierea Trenului Regal de către o companie care intenționează să organizeze în vagoanele regale petreceri lăutărești pentru 1 Decembrie este intolerabilă și trebuie stopată imediat. Am primit cu multă îngrijorare informația potrivit căreia trenul regal care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, urmează să găzduiască, cu girul Societății Feroviare de Turism SA, o petrecere cu “muzică lăutărească și brânzeturi fine”, pentru un eveniment privat.
Ministrul Transporurilor trebuie să înțeleagă faptul că lipsa de reacție într-o asemenea situație înseamnă lipsa de respect pentru Casa Regală și opinia publică generală, lăsând să genereze un precedent periculos pentru simbolistica istorică și identitatea regală”, a scris Alexandru Muraru pe pagina sa de Facebook.
