Skip to content
Sănătate

Alexandru Rafila: Cu cât oamenii interacționează un timp mai îndelungat, cu atât riscul de transmitere e mai mare

Inquam Photos / Ilona Andrei

Cu cât oamenii interacționează un timp mai îndelungat, cu atât riscul de transmitere a COVID-19 este mai mare, a explicat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, duminică seară, în direct pe B1 TV, unde a susținut că știe „multe persoane” care „s-au întors infectate de pe litoral”.

Cu cât oamenii interacționează un timp mai îndelungat, cu atât riscul de transmitere e mai mare. Asta e filosofia. Pe de altă parte, cred că Guvernul trebuia să arate că ia niște măsuri, că nu putea să asiste, așa, impasibil la creșterea numărului de cazuri. Ați văzut că noi avem această creștere de vreo opt săptămâni, dacă am socotit eu bine. După 1 iunie au început să crească cazurile și n-au fost foarte multe măsuri luate în această perioadă. Atunci cred că ei au încercat să găsească o soluție pentru zone mai aglomerate, unde s-a demonstrat că se transmite boala. Mă refer la zone aglomerate, gen faleze, unde oamenii se înghesuie într-un anumit interval orar și chiar se transmite boala. Cunosc multe persoane care au fost pe litoral, și s-au întors infectate de pe litoral. Probabil că și chestiunea legată de programul teraselor a urmat aceeași logică. În afară de aceste două măsuri – că până la urmă discutăm de două măsuri, mască în aer liber acolo unde este aglomerat și reducerea programului teraselor, cred că în unele regiuni, eu așa am sesizat, că nu este generală măsura, ci în anumite locuri, și depinde de autoritatea locală dacă aplică sau nu aplică această măsură – probabil că trebuie să avem o discuție și despre capacitatea sistemului de sănătate publică de a identifica cât mai rapid persoanele infectate, contacții acestora și să poată să realizeze izolarea lor încât boala să nu se extindă”, a declarat Alexandru Rafila, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *