Skip to content
Politică

Alina Gorghiu apostrofată, după ce a postat pe Facebook un citat din discursul premierului Cîțu care insinua că unora dintre membri le este teamă să îl susțină public

bn24.ro

Trei inspectori generali demiși în ultimele două săptămâni din ordinul ministrului Cimpeanu, susținător al lui Florin Cîțu în competiția internă din PNL, i-au răspuns Alinei Gorghiu la postare, spunându-i că da, este dictatură, dar dictatura lui Cîțu, Gorghiu și Cimpeanu.

Toți cei trei inspectori generali demiși își manifestaseră susținerea pentru Ludovic Orban. Aceștia au fost demiși din ordinul ministrului Cimpeanu fără nicio evaluare profesională și fără nicio cercetare disciplinară.

Liliana Murguleţ, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, a fost demisă de la şefia instituţiei în urma scandalului privind implicarea unor copii de liceu în alegerile interne ale organizaţiei PNL Piteşti, alegeri despre care există mai multe acuzaţii de fraudare. Demiterea şefei ISJ, aleasă duminică prim-vicepreşedinte al PNL Piteşti, a fost cerută de senatoarea Alina Gorghiu.

„Doamnă senator Gorghiu, domnule premier Cîțu, așa am ajuns în PNL!

Să ne temem! Să ne fie frică! Să știm că, deși suntem profesionisti, deși avem o carieră, dacă avem o opțiune politică, alta decât a domniilor voastre, vom fi dați afară de la locul de muncă, fără nicio evaluare profesională.
Doamnă senator Gorghiu, domnule premier Cîțu, nu mai vorbiți despre dictatură, dumneavoastră aplicați dictatura! Dreptatea se va face pe 25 septembrie”, a scris pe Facebook fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş.

Citeşte şi: Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a plătit cu funcţia implicarea elevilor în alegerile PNL Piteşti

Preşedintele PNL Brăila, Cătălin Canciu, a declarat că premierul Florin Cîţu şi Sorin Cîmpeanu l-au executat din funcţie pentru că opţiunea sa a fost Ludovic Orban. „Aveţi perfectă dreptate, domnule prim-ministru! Cum să-ţi fie teamă să ai opţiune în Partidul Naţional Liberal? Aţi sters pe jos cu principiile liberale la care am aderat împreună şi m-aţi trimis acasă fără nicio evaluare, fără nicio explicaţie, depăşindu-l chiar şi pe cel mai feroce pesedist, Liviu Marian Pop”, a adăugat el.

Aveţi perfectă dreptate, domnule prim-ministru! Cum să-ţi fie teamă să ai opţiune în Partidul Naţional Liberal? Simplu! Dumneavoastră cunoaşteti cel mai bine ce păţeşte un liberal care are o altă opţiune! Să vă reamintesc? Împreună cu domnul Sorin Cîmpeanu m-aţi executat într-o clipită pentru că opţiunea mea este Ludovic Orban. Aţi sters pe jos cu principiile liberale la care am aderat împreună şi m-aţi trimis acasă fără nicio evaluare, fără nicio explicaţie, depăşindu-l chiar şi pe cel mai feroce pesedist, Liviu Marian Pop. Nu cumva putem spune hoţul strigă hoţii?”, a scris Cătălin Canciu, marţi pe Facebook.

La rândul său, liberalul Puşcaş Ionel acuză faptul că a fost hăituit, hărțuit la locul de muncă, amenințat și dat afară: „Da, într-adevăr așa am ajuns în PNL, să îți fie teamă să ai o opțiune democratică, să fii hăituit, hărțuit la locul de muncă, amenințat și dat afară, doar pentru că rămâi consecvent unei alegeri, în care crezi.

Ăsta nu este liberalism, este dictatură! Dictatura cui ? A unor oameni care au venit în PNL, care au fost bine primiți, au găsit de toate și, apoi, s-au revoltat împotriva gazdelor ! Calul troian nu este doar o poveste, este, și astăzi, o realitate ! Florin Cîțu, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu”, scrie liberalul.

Florin Cîţu a afirmat luni, la conferinţa de alegeri de la organizaţia PNL Sector 2, unde a fost aleasă lider al filialei Monica Anisie, că în partid s-a ajuns la situaţia în care să îţi fie teamă să ai opţiunea, iar acest lucru este dictatură.

Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal – să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură”, a afirmat Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *