Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu trage un puternic semnal de alarmă: „În fiecare an, în România, dispar două oraşe mici!”
Gorghiu a declarat, sâmbătă, la Piatra Neamţ, că natalitatea scade în fiecare an cu 80.000 de persoane, ceea ce echivalează cu dispariţia a două oraşe mici.
„Ne gândim la demografie. Că eu îmi îndeplinesc misiunea acum nu este suficient. În fiecare an, în România, dispar două oraşe mici. Aproape 80.000 de români dispar în fiecare an. Am ajuns să avem populaţia din 1960, am ajuns să avem o natalitate care este depăşită de multă vreme de decese. Haideţi, oameni buni, să ne preocupăm de lucruri care contează, pentru că, altfel, copiii şi nepoţii noştri se vor juca singuri între blocuri! Sunt sigură că ne preocupă soarta României”, a afirmat Alina Gorghiu la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Neamţ pentru alegerile locale, citată de antena3.ro.
