Întrucât până astăzi, proiectul de buget pentru 2019 este în pom, neavând nici măcar un draft, iar ședința CSAT dedicată inclusiv problemelor pe buget este suspendată, doar un singur lucru a fost spus, în mod real, până sâmbătă 15 decembrie 2018, de către ministrul finanțelor în legătură cu viitorul buget: ,,facem istorie’’.
Declarația istorică a lui Eugen Teodorovici este corolarul altor trei declarații istorice făcute nu de la guvern, ci într-un demers propagandistic: ,,creșterea economică în 2019 va fi 5,5%’’, ,,deficitul bugetar va fi mult mai mic în 2019’’ și ,,avem un buget de 1022 de miliarde de lei’’. Pornind de la ceea ce a spus ministrul finanțelor am identificat alte 9 lucruri pe care ministrul finanțelor nu le va spune niciodată. Iată-le:
Aceste nouă lucruri pe care ministrul de finanțe și șeful ANAF le vor spune sau nu arată în fapt realitatea unui nou an pierdut pentru economie: Datoria publică în 2018 se majorează cu încă 30 de miliarde de lei, pentru prima dată după criză majorarea costurilor cu dobânzile față de anul trecut a depășit 25% și reprezintă peste jumătate din deficitul bugetar, porcăria comună Mișa-Teodorovici cu trecerea CAS-ului la angajat nu a echilibrat bugetul de pensii, fiind necesar în primele 10 luni transferuri de la bugetul de stat de peste 9 miliarde de lei, cu 11% mai mult decât anul trecut, iar sursa veniturilor majorărilor de salarii și pensii este exclusiv majorarea datoriei publice.
Întârzierea nepermisă a proiectului de buget (în fapt, motivul real este dimensiunea găurii bugetare și imposibilitatea obiectivă de a fundamenta venituri pe măsura cheltuielilor angajate fără să depășim substanțial 3% din PIB) ne trimit cu gândul la anul 2008. În octombrie 2008, proiectul de bugetul pentru anul 2009 a fost fundamentat pe o creștere economică de 5,5%. Ulterior, a fost revizuită la 3,5%. În primăvară, din nou scăzută la 1,5%, iar finalul de 2009 a arătat o cădere economică de 6%. A fost aproape 5,5%, doar că pe dos. Cu minus.
Creșterea semnificativă a cheltuielilor cu dobânzile, triplarea deficitului bugetar nominal în 10 luni, încetinirea creșterii economice ar fi trebuit să reprezinte o alarmă puternică pentru decidenții de politici. Sunt semne clare și lipsite de ambiguitate privind înrăutățirea perspectivelor de creștere ale României, ceea ce ar trebui să conducă de urgență la politici economice și monetare mai bune și la guvernanță coerentă.
PSD va da vina pe opoziție și pe Iohannis că sabotează economia prin neadoptarea bugetului în timp ce ăștilalți vor răspunde că iresponsabilitatea cheltuirii banului public au condus economia în situația în care mai poate crește doar din întâmplare.
Care sunt motoarele creșterii economice de 5,5% în 2019? Este o parafrază după ceea ce îl întrebam pe fostul ministru de finanțe, Sebastian Vlădescu în octombrie 2008 și care îmi răspundea tot atunci: ,,nu pot să vă spun care sunt motoarele, dar economia va crește din inerție’’. Din punctul ăsta de vedere, Teodorovici, poate face istorie în 2019, neînvățând nimic față de momentul 2008, când era secretar de stat la același minister care vedea o creștere economică de 5,5%.
Nefiind capabil să fundamenteze politici de creștere economică reală (și nu foc de paie), se va alinia lui Vlădescu pentru a pretexta că economia va crește din inerție. Fostul profesor de fizică Klaus Iohannis ne poate lumina fundamentând că economia își va păstra starea de mișcare atâta timp cât nu va fi supusă acțiunii unei forțe exterioare. Asta nu înseamnă din afara României, pentru că mixul de politici economice este sabotat, consecvent, din interior: monetar, fiscal și prezidențial (nu uitați că sub mandatul Iohannis-Cioloș a fost adoptată reducerea TVA de la 24% la 20% propusă de ai lui Ponta, cu consecința deteriorării deficitului structural). Cioloș, deși a spus că garantează el că ne vom menține angajamentele derivate din noua guvernanță corportativă europeană, nu a garantat cu casa. Dacă garanta. O pierdea. Iar în 2019, componenta monetară și prezidențială a politiclor economice este supuse la rândul unei noi ture de alegeri, ceea ce le va conserva starea de mișcare definită concret: ,prea puțin, prea târziu, prea prost’’. Prea ca la țară.
