Pe tot cuprinsul continentului European numărul celor infectați cu tulpina Delta a noului coronavirus este tot mai ridicat. Teama de noua tulpină, Omicron, a împins mai multe guverne din Uniunea Europeană să își măsuri de precauție. Între timp, situația din România în luna noiembrie se prezenta cum nu se poate mai tragic. Sistemul medical era depășit de numărul uriaș de infectări, iar zeci de pacienți erau transportați în state precum Ungaria, Polonia sau Danemarca pentru a primi îngrijiri medicale.
Arcul neîncrederii
Numărul mare de îmbolnăviri avea directă legătură cu numărul mic de vaccinări, România aflându-se pe penultima poziție în Uniunea Europeană în privința eficienței campaniei de vaccinare. Dar situația nu era specifică strict României. Dimpotrivă, alte state precum Bulgaria, Croația, Macedonia sau Slovacia aveau toate sub 50% din populație complet vaccinată. Numărul mic de vaccinări nu era un rezultat al lipsei vaccinurilor. Statele din această parte a Europei aveau doze suficiente, dar și anti-vacciniști foarte gălăgioși. Dincolo de amploarea mișcărilor anti-vaccin din aceste state, alte element comun pare a fi direct responsabil de eșecul campaniei de vaccinare și numărul ridicat de decese: lipsa încrederii populației în guvernele naționale și în sistemul medical.
Un sondaj de tip Eurobarometru, efectuat la începutul acestui an a constat că doar 22% dintre bulgari și croați și doar 31% dintre români tind să aibă încredere în propriile guverne. Când au fost întrebați despre încrederea în sistemul medical din statele lor, doar 34% dintre bulgari au spus că nu au deloc încredere în propriul sistem medical. La fel și 32% dintre croați. În România, neîncrederea în sistemul medical este încă și mai mare. 40% dintre români nu au încredere în sistemul medical din țară.
Neîncrederea în guvernele naționale poate fi o consecință directă a moștenirii politice post-comuniste. Toate statele respective au trecut printr-un regim comunist și au experimentat apoi o tranziție către democrație. În majoritatea statelor ex-comuniste, tranziția este incompletă. Numeroase disfuncționalități fac ca populația să nu aibă deplină încredere în guvernele naționale. În România de pildă, fenomenul este asociat cu corupția endemică prezentă la nivelul întregii țări. În ultimii 30 de ani guverne succesive au livrat prea puțin din propriile promisiuni. Neîncrederea în politicieni și în instituțiile statului, cu câteva excepții notabile, a fost și este o constantă a regimului post-decembrist din România.
Prin urmare, neîncrederea în guvernele naționale, coroborată cu neîncrederea în sistemul medical fac ca statele din arcul sud-est european să eșueze în campaniile naționale de vaccinare. După ce populația a fost ignorată în mod sistematic timp de 30 de ani și s-a livrat prea puțin în zona interesului public, este aproape inevitabil ca oamenii să nu intre la bănuieli atunci când brusc statului pare că îi pasă de tine. Principala problemă pe care aceste state, inclusiv România, trebuie să o rezolve este legată de reconstruirea încrederii în politicieni, politică și instituții. Atâta timp cât politica va fi văzută nu ca o activitate nobilă, ci ca un joc de culise care urmărește câștigurile personale ale politicienilor, încrederea populației va rămâne la cote alarmant de mici, iar rezultatele vor fi vizibile pe mai multe paliere.
