Coaliția PNL – USR PLUS, care a format guvernul în 23 decembrie 2020 împreună cu UDMR a durat opt luni, mai puțin decât cea dintre PDL și PSD din 2009 și mult mai puțin decât USL, alianța dintre PSD și PNL. Deși era constituită din formațiuni profund diferite ideologic, USL a durat trei ani. Între ele, Alianța Dreptate și Adevăr (DA) în frunte cu Traian Băsescu l-a adus la conducerea guvernului pe liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu și a reușit să parcurgă în doi ani ultimii pași pentru aderarea României la Uniunea Europeană, arată o analiză realizată de romania.europalibera.org.
În tânăra democrație a României, marcată după Revoluția Română din 1989 de reorganizări, redenumiri, reorientări și un număr mare de partide mici, cea mai lungă coaliție politică a fost, de departe, Convenția Democrată (1991 – 2000).
Convenția Democrată Română (CDR) a fost înființată ca alianță politică și electorală la 26 septembrie 1991, de peste 10 partide de formațiuni politice și civice. La alegerile din 1992, după ce i se alăturaseră alte trei formațiuni, CDR a ieșit pe locul al doilea la alegerile parlamentare, după Frontul Democrat al Salvării Naționale.
Partidul fostului oficial comunist, Ion Iliescu, a rămas în continuare pe primul loc, dar și-a schimbat denumirea pentru că din el se desprinsese formațiunea condusă de fostul premier Petre Roman, înlăturat de la putere în urma mineriadei din septembrie 1991.
Deși a pierdut mare parte in infrastructura inițială a FSN care „a moștenit” prin transformare în partid politic rețelele de putere ale Partidului Comunist, formațiunea lui Petre Roman a reușit să păstreze numele consacrat în zilele Revoluției, adică Frontul Salvării Naționale care a devenit ulterior Partidul Democrat condus de Traian Băsescu.
Lui Ion Iliescu și apropiaților săi nu le-a rămas decât să adauge particula „democrat” titulaturii și să se numească Frontul Democrat al Salvării Naționale, dar s-au consolat cu guvernarea încă patru ani. FDSN s-a numit ulterior Partidul Democrației Sociale din România (grație pasiunii electorale a lui Ion Iliescu pentru social-democrația nordică), iar în toiul preparativelor pentru aderarea la Uniunea Europeană, a devenit actualul PSD.
În 1992, candidatul Convenției democrate la președinție, Emil Constantinescu, a fost și el al doilea, după Ion Iliescu, pe care a reușit să îl învingă patru ani mai târziu.
Până atunci însă mai multe formațiuni părăsiseră deja Convenția (inclusiv UDMR sau Partidul Alianța Civică, condusă de Nicolae Manolescu și Stelian Tănase).
Plecată din CDR în 1995, UDMR i se alătură la guvernare în decembrie 1996, în urma unui acord de solidaritate guvernamentală.
Începea o lungă perioadă, care continuă și în prezent, în care UDMR a reprezentat un punct-cheie al obținerii majorității parlamentare necesare guvernării. Cu excepția marii coaliții de 80% dintre PSD și PDL din 2009 care a sprijinit primul guvern Boc, UDMR s-a aflat permanent la guvernare.
Istoria guvernării CDR a fost marcată de tensiuni interne – guvernul Ciorbea se prăbușea în 1998 și i-a urmat la Palatul Victoria Radu Vasile. În 1999, în toiul unei crize economice regionale, România s-a aflat într-o situație extrem de dificilă.
Populația se confrunta cu o inflație de trei cifre (!) și cădere economică îngrijorătoare generată de o serie de reforme dificile, absolut necesare, dar îndelung amânate și nu tocmai profesionist conduse. După ultima mineriadă, oprită de Radu Vasile și capete bisericești la Mănăstirea Cozia și în condiții politice și economice grave, guvernul a fost preluat de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Într-un singur an, acesta a reușit să oprească prăbușirea economică și să aducă țara la creștere economică zero.
Mugur Isărescu a candidat la rândul său la președinție, la alegerile generale din decembrie 2000, dar a pierdut în fața lui Ion Iliescu care a revenit la Cotroceni pentru un al doilea mandat constituțional. Premier a devenit Adrian Năstase, președintele executiv al PSD, cu o majoritate solidă în Parlament.
CDR s-a desființat la finele lui 2000, dat fiind că PNȚCD nu a reușit să intre în Parlament. Forțele politice ajunse în opoziție și liderii lor s-au regrupat, reorganizat, redenumit, iar în 2003 a apărut Alianța DA, Dreptate și Adevăr, formată de PNL și PD.
În 2004, PSD a câștigat alegerile parlamentare, dar nu la mare distanță de DA. În ciuda protestelor PSD, președintele Băsescu l-a numit premier pe Călin Popescu Tăriceanu (PNL / DA). Ca să poată forma o majoritate, acesta a rupt din tabăra PSD, Partidul Umanist Român redenumit apoi Partidul Conservator și devenit între timp Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), condus de Dan Voiculescu – „soluția imorală”, după cum a numit chiar Traian Băsescu această „înțelegere”.
„Umaniștii” au contribuit semnificativ la efortul de suspendare a președintelui Băsescu, intrat în conflict cu premierul Tăriceanu, și ulterior la formarea viitoarei Uniuni Social-Liberale – USL, în 2011. În 2007, comisia de anchetă înființată în parlament pentru suspendarea președintelui era condusă de Dan Voiculescu.
Ruptura dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu și președintele Traian Băsescu după intrarea României în Uniunea Europeană în ianuarie 2007 a pornit de la insistența acestuia de organizare a unor alegeri anticipate pentru, spunea el, anihilarea PSD. Liderul liberal a refuzat să demisioneze pentru că a realizat că Traian Băsescu îl va prefera la Palatul Victoria pe vechiul său prieten și coleg de guvern FSN, Theodor Stolojan.
Miniștrii PDL care tocmai negociaseră cu succes aderarea României la UE, inclusiv Monica Macovei la Justiție sau Gheorghe Flutur la Agricultură, au amenințat că demisionează, siguri fiind că premierul Tăriceanu va rămâne fără susținere în Parlament. Acesta a negociat însă cu noul președinte al PSD, Mircea Geoană, susținerea social-democraților în Legislativ, așa că PNL a rămas la putere până la alegerile parlamentare de la finele lui 2008.
La acel moment, pus în fața unui scor electoral indecis cu PSD și PDL având circa 33%, iar PNL – 20%, Traian Băsescu a făcut la rândul său o mutare politică neașteptată și și-a asociat partidul într-o mare coaliție.
Așa se face că în anul electoral 2009 – alegerile prezidențiale au avut loc în noiembrie – la putere s-a aflat un guvern condus de Emil Boc, dar cu Ecaterina Andronescu la Educație, Radu Berceanu la Transporturi și Gabriel Oprea la Ministerul de Interne, un personaj care își va face acum intrarea în politica la nivel înalt, parcurs încheiat cu moartea polițistului Gigină din coloana oficială, cu 10 zile înainte de incendiul de la Colectiv, din 2015.
