Oamenii USR-ului lansează campanii pentru a ataca judecătorii români care nu dau decizii pe placul ong-iștilor din jurul partidului. O întreagă rețea, condusă de Cristina Guseth și formată din jurnaliști și ong-iști, a fost descoperită și ar fi avut rolul de a o denigra pe Lia Savonea, când aceasta era președintele Consiliului Superior al Magistraturii (în prezent, președintele Curții de Apel București).
Cristina Guseth, cea care voia să o distrugă pe Lia Savonea, conduce Freedom House România (ONG finanțat de George Soros) și pe vremea guvernului Cioloș a fost propunerea de ministru pentru Justiție, dar la scurt timp a fost retrasă această propunere.

În urmă cu 7 ani, Dan Barna – manager partener la fonduri-structurale.eu la acea vreme – participa ca speaker la proiectul „Expertiză și legislație pentru protecția sporită a intereselor financiare ale UE” derulat de Freedom House România și OLAF. Legăturile dintre Guseth și USR sunt foarte vechi, cu mult timp înainte de atacul la adresa justiției.

Cristian Ghinea, fost ministru USR și unul dintre oamenii care controlează azi partidul, a participat la mai multe proiecte derulate de Freedom House, după cum recunoaște chiar acesta într-o prezentare online. „În trecut, a fost implicat într-o serie de proiecte civice cu organizaţii precum Societatea Academică Română, Centrul pentru Jurnalism Independent, APADOR – CH şi Freedom House”, scrie Ghinea în descrierea sa pe contributors.ro.

Potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, Cristina Guseth și Cristian Ghinea ar fi fost voluntari în campania Monicăi Macovei pentru alegerile prezidențiale. „(…) Iniţiativa România, care se autodefineşte ca fiind «platforma civică născută din mişcările de stradă după tragedia din Colectiv» şi care are drept fondator pe Roxana Dascălu, voluntar în campania prezidenţială a Monicăi Macovei, ca de altfel şi Cristina Guseth, şi Cristian Ghinea”, spunea Tăriceanu.
Ionel Stoica, omul lui Clotilde Armand
Unul dintre jurnaliștii care a participat la această campanie este Ionel Stoica, fost redactor-șef la ziare.com și în prezent omul lui Clotilde Armand în Primăria Sector 1. Ionel Stoica lucrează de mai mulți ani pentru Clotilde Armand, fiind instalat în primărie de primarul USR. În martie 2021, Ionel Stoica anunța că se alătura echipei primarului Clotilde Armand și „misiunea” lui era aceea de a coordona serviciul de presă al instituției. După câteva luni, recunoștea că a fost „delegat” să conducă „de facto” Serviciul de Comunicare și Imagine.
Povestea concursului lui Ionel Stoica nu e deloc una simplă și are implicații politice. Ionel Stoica nu este absolvent de jurnalism, dar conduce un birou de comunicare al unei instituții publice. În ianuarie 2021, când s-a publicat anunțul pentru șef Birou Comunicare și Imagine, dosarul lui Ionel Stoica a fost respins pentru că nu îndeplinea condiția de a avea studii în jurnalism sau comunicare, arată romaniatv.net. La scurt timp, acesta a intrat în echipa lui Clotilde Armand, fiind consilier. Pe 18 martie, s-a scos din nou la concurs această funcție, însă s-a eliminat cerința de a avea studii în jurnalism sau comunicare, pentru ca Ionel Stoica – singurul candidat – să treacă proba dosarului. Dar nu a avut prea mult noroc pentru că a picat la proba scrisă. În luna mai, s-a organizat un concurs pentru funcția de consilier la Serviciul Imagine și Cultură, unde Ionel Stoica reușește să treacă toate probele. Odată ce a intrat în primărie, Clotilde Armand l-a delegat, așa cum recunoaște chiar Stoica în iunie 2021, în funcția de șef al Biroului Comunicare și Imagine. Prin urmare, Ionel Stoica n-ar fi reușit niciodată să ocupe această funcție de conducere fără ajutor politic din partea primarului. Este deja o strategie USR-istă: oamenii partidului sunt angajații pe funcții mai mici, iar ulterior sunt delegați să conducă instituții ale statului.

Deși este plătit din bani publici să reprezinte Primăria Sector 1, Ionel Stoica s-a transformat într-un propagandist USR, atacând toți rivalii politici ai primarului Armand. Dar campaniile de linșaj nu sunt o noutate pentru Ionel Stoica, deoarece în urmă cu mai mulți ani făcea același lucru cu judecătorii români, pe vremea când lucra la ziare.com.
În 2019, Ionel Stoica era jurnalistul ONG-urilor care atacau sistemul de justiție din România și voiau să controleze judecătorii. În interceptările Cristinei Guseth, șefa Freedom House România (ONG finanțat de George Soros), apare numele lui Ionel Stoica: „Da mă, da să scrie Ionel, da să scrie Ionel și să spună că la asemenea amploare ea își bate joc și îl trece cum vrea ea, iar dacă nu este deloc f****ă în presă, asta face ce vrea”, spunea Guseth despre Lia Savonea, cerând o campanie de denigrare la adresa judecătoarei, iar Ionel Stoica era jurnalistul de serviciu care o ataca.
Lia Savonea era atacată de Ionel Stoica și rețeaua de ONG-iști doar pentru faptul că nu dădea decizii la CSM pe placul grupului USR-ist. Ionel Stoica nu a arătat niciodată vreo încălcare a legii din partea judecătoarei, ci doar a lansat atacuri subiective, bazate pe opiniile unor ONG-uri finanțate din străinătate, care vor să aibă sub control justiția.
Jurnaliștii împotriva Liei Savonea
Un alt jurnalist care participa la campaniile de denigrare ale judecătorilor români este Liviu Avram, redactor-șef al ziarului Adevărul. Acesta nu s-a sfiit să-și arate public preferințele pentru USR. În 2017, Liviu Avram le lua apărarea USR-iștilor și scria mesaje politice: „Toţi cei care au aderat la acest partid (n.r. USR) s-au strâns în jurul unei concept de o cu totul altă natură: buna guvernare. Sunt oameni care s-au săturat de modul în care guverna atât dreapta, cât şi stânga deja existente”. Textul lui Liviu Avram pare textul unui membru de partid care încearcă să promoveze USR și să-i convingă pe alții ce bun e USR, în niciun caz nu este textul unui jurnalist imparțial și obiectiv.
Din interceptările devenite publice, reiese că Guseth se baza și pe Liviu Avram pentru a o ataca pe Savonea. În 2019, Liviu Avram publica un mesaj grosolan la adresa Liei Savonea, arătându-și comportamentul misogin, care într-un stat din Vestul Europei l-ar fi exclus din presă: „E incredibil în ce hal a putut ajunge Curtea Constituțională: să arbitreze un banal cat-fight între două menopauze, Lia Savonea și Ana Birchall”. Liviu Avram nu a fost niciodată sancționat pentru limbajul său, iar ziarul Adevărul nu a considerat că ar fi o problemă, promovând astfel jurnaliști misogini care atacă femeile doar pentru că sunt femei.
Alex Costache este un jurnalist din echipa lui Dan Tăpălagă, dar și a TVR-ului. Acesta ar fi participat la acțiunea de denigrare a sistemului de justiție din România, coordonată de Guseth. Televiziunea Română are responsabilitatea să explice public dacă, pe banii cetățenilor, tolerează jurnaliști care atacă independența justiției din România.
Guseth a fost ajutată inclusiv de procurorii DNA Cristian Ardelean și Alexandra Lăncrănjan, care sunt membri ai unor ONG-uri din domeniul justiției. Cristian Ardelean nu mai face parte din DNA, iar în urmă cu câțiva ani era acuzat de mai multe abuzuri. De-a lungul timpului, Ardelean a fost trimis de mai multe ori în judecată disciplinară.
Interceptările apar în dosarul deschis de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) pe numele foștilor procurori DNA Ciprian Man și Cristian Ardelean. Pe 31 mai 2019, procurorii Secției Speciale au obținut un mandat de supraveghere tehnică, iar pe 5 iunie 2019 au reușit să intercepteze convorbirile telefonice dintre procurorul Cristian Ardelean și șefa ONG-ului Freedom House, Cristina Guseth.
