Skip to content
Politică

ANALIZĂ Se înmulțesc problemele cu justiția pentru Clotilde Armand: conflict de interese, incompatibilitate, uzurpare de calități oficiale

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Se înmulțesc problemele cu justiția pentru Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a decis să sesizeze parchetul privind un conflict de interese și incompatibilitate. Primarul Sectorului 1 este acuzat că s-a desemnat pe sine manager într-un proiect cu fonduri europene pentru a beneficia de un folos material de 18.720 de lei.

Legea 161/2003 interzice clar o astfel de decizie prin art. 76: „Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I”.

Legislația prevede că un primar nu poate semna un act administrativ ce i-ar putea aduce foloase materiale. Însă Clotilde Armand a semnat 5 dispoziții pentru a deveni managerul unui proiect cu finanțare europeană, iar acest lucru i-a mărit indemnizația cu până la 30%, precizează ANI.

Tot în aceeași lege, la art. 87 sunt menționate și incompatibilitate pentru funcția de primar.

Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”, arată legislația din România care stă la baza acuzațiilor lansate de ANI.

De asemenea, trebuie făcută distincția între funcția de primar, care este un demnitar, și rolul funcționarului public. ANI precizează că funcția de primar este incompatibilă cu cea de funcționar public: „Din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că deținerea funcției de primar, simultan cu calitatea de funcționar public, este de natură să genereze o situație de incompatibilitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.”

Cum se apără Clotilde Armand

Într-o tentativă disperată de a se apăra, Clotilde Armand reușește să arate că nici măcar nu-și cunoaște propria funcție. Primarul Sectorului 1 prezintă un articol din legea 161/2003 care nu se referă la funcția de primar, ci la cea de funcționar public.

Clotilde Armand face trimitere la art. 94 din Legea 161/2003, privind incompatibilitățile funcționarilor publici. Art. 94, alin 2-2, spune: „Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, CU EXCEPȚIA funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă.

Nicăieri în articol nu este vorba de primar, ci despre funcționarul public. Clotilde Armand precizează doar partea care o avantajează. La finalul acestui articol vedem că există 2 excepții de funcționari publici care se pot afla în incompatibilitate: „cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă.” Cu alte cuvinte, acest alin. 2-2 din art. 94 spune că cele 2 excepții se află în incompatibilitate.

De asemenea, art. 94 menționat de Clotilde Armand precizează clar că funcționarul public nu poate să aibă o funcție de demnitate publică: „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

Potrivit legii 153/2017, funcția de primar este funcție de demnitate publică: „FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE”. Alin 2-2 din art 94 al Legii 161/2003 se referă doar la incompatibilitățile menționate la alin. 2, nu și la cele de la alin. 1 din același articol.

Procurorii vor avea acum responsabilitatea de a face lumină în acest caz și să formuleze acuzațiile. Parchetul va fi cel care va decide dacă sesizarea ANI merge mai departe în instanță sau nu.

Dosar penal pentru uzurpare de calități oficiale

Redacția PS News a publicat, în urmă cu o săptămână, că primarul Sectorului 1 este cercetat de polițiștii din București după ce s-a îmbrăcat cu uniforma de pompier și s-a prezentat la un incendiu.

Redacția PS News a întrebat Poliția Română dacă s-a sesizat cu privire la gestul lui Clotilde Armand de a îmbrăcat uniforma de pompier la un incendiu și dacă există o anchetă în curs. Oficialii Poliției ne-au răspuns și au precizat că există un dosar penal în care se cercetează săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale.

(…) vă comunicăm faptul că a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 258 din Codul Penal”, arată Poliția Română în răspunsul exclusiv către PS News.

CITIȚI ȘI: DOCUMENT Clotilde Armand, dosar penal pentru uzurpare de calități oficiale după ce s-a îmbrăcat în uniforma de pompier: Ce pedeapsă riscă primarul Sectorului 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *