Skip to content
Puterea Știrilor Video

Anișoara Stănculescu, candidatul PMP la Primăria Craiova: Primul meu proiect este desființarea poliției locale!

psnews.ro

Într-un interviu pentru PS News, Anișoara Stănculescu, candidatul PMP la Primăria Craiova, vorbește despre proiectele pe care le are în plan pentru renașterea orașului, după o administrație PSD de 10 ani care a făcut „prea puține comparativ cu cerințele craiovenilor și cu potențialul Craiovei”.

„Nu știu dacă este un blat, dar asta este campania candidatului PNL la Primăria Craiova. Se simte nevoia unui candidat de dreapta la Primăria Craiova, pentru că sunt aproape 10 ani de administrație PSD”, afirmă Anișoara Stănculescu.

Totodată, fostul subprefect al județului Dolj susține că „orașul Craiova este azi un oraș închis într-un proiect, cel al PSD, care și-a atins limitele, care bate pasul pe loc”. „Craiova merită mai mult. Craiova este ultimul oraș din țară în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, este în top 5 cele mai mari municipii din care se pleacă spre Occident, spre orașele mari ale țării, este un oraș închistat într-un management prost al traficului și al nerezolvării locurilor de parcare”, susține Anișoara Stănculescu.

„Vreau să va spun că orașul meu de suflet, Craiova, este azi un oraș închis într-un proiect, cel al PSD, care și-a atins limitele. Pur și simplu, proiectul PSD nu mai poate fi regenerat. Orașul nostru stă pe loc. Bate pasul pe loc și într-un sondaj făcut pe craioveni, 61% dintre craioveni consideră că orașul stagnează, sau și mai rău, merge într-o direcție greșită.

În Craiova sunt multe probleme. Craiova este ultimul oraș din țară în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, așa cum sunt receptate de către pacienți și asta o spun dintr-un raport al Băncii Mondiale. Craiova este în top 5 cele mai mari municipii din care se pleacă spre Occident, spre orașele mari ale țării, București, Cluj, cu predilecție spre Timișoara. Craiova este un oraș închistat într-un management prost al traficului și al nerezolvării locurilor de parcare. Craiova merită mai mult.

Eu nu pot să spun că nu s-au făcut lucruri bune în Craiova, s-au făcut, dar mult prea puține comparativ cu cerințele craiovenilor și cu potențialul Craiovei”, afirmă candidatul PMP la Primăria Craiova.

Printre programele PMP pentru Craiova se numără  „desființarea poliției locale, construirea unui spital pentru copiii Craiovei, promovarea sportului și alimentației sănătoase în școli și crearea unui sistem inteligent de parcare pentru mobilitatea traficului urban”.

„Eu, împreună cu echipa mea de la PMP avem multe proiecte foarte clare. Pe unele dintre ele le-am atins și le-am discutat foarte mult în această primă săptămâna de campanie.

Primul și cel mai disputat, cu foarte multe comentarii contra, dar mai ales pro, este legat de desființarea poliției locale în Craiova. Un alt proiect se referă la un sediu funcțional al primăriei, construirea unui spital pentru copiii Craiovei, pentru copiii Olteniei, pentru că zona Olteniei cred că este singura din țară care nu are un spital pentru copii.

Aici aș vrea să ajungem la o eligibilitate a cheltuielilor pentru promovarea sportului și alimentației sănătoase în școli, pentru că nu există așa ceva iar Craiova, Doljul este pe primele locuri când vine vorba despre obezitatea la copii.

De asemenea, proiecte mult dezbătute și primite cu entuziasm de craioveni se mai referă și la Craiova, un oraș european. Se referă la un sistem inteligent de parcare pentru mobilitatea traficului urban”, a conchis Anișoara Stănculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *