Skip to content
Puterea Știrilor Video

Anunțul care îi va da fiori reci lui Tăriceanu: urmează un val de DEMISII din ALDE

http://i/nquamphotos.com

Prim-vicepreședintele PRO România, Daniel Constantin a fost invitat miercuri la ”Puterea Știrilor”.

În cadrul emisiunii, printre altele, Daniel Constantin a vorbit și despre ce valul de adeziuni la Pro România. Concret: prim-vicepreședintele formațiunii politice a dezvăluit că urmează un val de demisii din ALDE, care va adera la Pro România.

”Cu siguranță sunt oameni care vor să părăsească…nu mai sunt de acord cu ce se întâmplă acolo. Modul abuziv- ne spun ei- în care sunt conduse cele două partide, unii dintre ei sunt colegi cu care am lucrat în Guvernul Ponta și știu că atunci când partidele erau conduse de alți oameni, când România și Guvernul erau pe mâinile altor oameni, lucrurile mergeau în direcția potrivită.

Nu putem să continuăm așa și eu sper că odată cu aceste veniri, în cel mai scurt timp, să se schimbe majoritatea, în primul rând la Camera Deputaților.(…)

Eu mă bucur că sunt din ce în ce mai mulți care realizează că ce am spus eu în aprilie 2017 se adeverește. (…)

Valul de aderări la Pro România nu este doar în Parlament. Sunt foarte mulți oameni în teritoriu care au aderat la ideile noastre. Sunt oameni din toate zonele. Eu am spus… săptămâna trecută am fost la Sibiu, Alba, Harghita, Covasna, și am spus la Sibiu că sunt foarte mulți și de la ALDE cu care am discutat. Săptămâna aceasta vor trece o parte dintre ei în zona noastră. Eu le mulțumesc că sunt alături de noi. Deci nu vin oameni doar din zona PSD”, a declarat Daniel Constantin la Puterea Știrilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *