România nu este doar divizată, ci și într-un profund proces de remodelare, unda de șoc care izbește în toate elementele de coeziune ale societății avansând nestingherit spre toate puterile unui stat de drept și către alte puncte de sprijin ale unei comunități orânduite după un model conservator.
Politicieni, preoți, dascăli, magistrați au intrat picat de-a valma sub tăvălugul care tinde să niveleze societatea actuală din România până la a o transforma într-o masă amorfă.
Prima țintă, politicienii
Un punct critic în declanșarea acestui fenomen pare să fi fost reținerea președintelui ASF Dan Radu Rușanu în februarie 2014, o lovitură prin care DNA și SRI păreau să își întărească poziția de sperietoare a mediului politic și economic din țară.
Au urmat apoi zeci de dosare întocmite politicienilor, indiferent de partidul din care proveneau, dar cu greu se poate vorbi despre o acțiune coerentă în eliminarea elementelor corupte din această clasă. Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Voiculescu și Victor Ponta sunt nume grele intrate în morișca anti-corupție, prilej cu care s-a spulberat și mitul intangibilității elitei politice din România.
Lui Rușanu i-au trebuit 2 ani ca să obțină o achitare în prima instanță, dar între timp fenomenul a înaintat spre alte zone.
Sigur: victime din mediul politic au mai fost, unele purtând clar amprenta vinovăției în dosarele incriminatorii, altele având în fața lor un timp îndelungat până la probarea nevinovăției, în timp ce alți politicieni, chiar și cu dosare deschise, au beneficiat de protecția unor tranșee săpate în timp util, la recomandarea unor protector oculți.
Însă efectul de demonizare a clasei politice s-a produs, orice politician fiind privit de alegători cu o neîncredere tot mai mare. În plus, forțele politice tradiționale par să fie angrenate mai mult în bătălii interne ce vizează împărțirea puterii decât să încerce o reconectare prin dialog cu societatea.
Efect colateral
Tăvălugul nu s-a oprit aici, iar dosarele instrumentate împotriva dascălilor de școală prinși cu șpăgi – fie ele consistente, fie la nivel de bacșiș -, a medicilor ori a preoților au avut rolul de a demola încrederea populației în instituții reprezentative, laolaltă cu unele fețe mai mult sau mai puțin cunoscute din aceste structuri.
Practic, cazurile care au scos la iveală rețelele de plasat șpaga către comisiile de evaluare a competențelor absolvenților de liceu au subminat și întreaga ordine din sistemul de învățământ, din 2013-2014 acesta intrând într-un așa-zis proces de reformă, împins de multe ori spre absurd, cu rezultate tot mai mediocre în pregătirea elevilor.
Medicii au fost și ei vizați, DNA intrând pe filiera achizițiilor și a operațiilor derulate în spitalele de stat, ducând în instanță zeci de dosare ale unor directori de unități medicale sau șefi de secții, așa cum a fost cazul „Mafiei silicoanelor” de la Spitalul de Arși sau, mai recent, cel al directorului de la Spitalul Malaxa.
Operațiunea derulată de DNA nu a fost urmată, așa cum ar fi fost firesc, și de un nou set de reglementări care să ducă la stabilirea unor norme de control mai clare în verificarea activității managerilor de spital sau în administrarea mai eficientă a fondurilor colectate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Prelații au măsuri de siguranță
Preoțimea, parte a unui stat paralel condus după reguli tot mai constrângătoare de pe Dealul Mitropoliei, a avut de înfruntat atât oprobriul pe tema dezvăluirilor mai vechi legate de colaborarea unor înalte fețe bisericești cu fosta Securitate, cât și repercusiunile legale ale unor afaceri în care au apelat mieros la statul oficial pentru a le asigura accesul la fonduri europene, la cele ale bugetelor locale sau direct la bugetul național.
Dacă în cazul banilor donați de câte un primar de Capitală sau direct de către Guvern pentru edificii de dimensiuni megalomanice, așa cum este Catedrala Mântuirii Neamului, nu există pericolul derulării vreunui control, nu același lucru se poate afirma și despre fondurile comunitare.
Cazul cel mai relevant este cel al Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită și fals în acte în scopul obținerii de fonduri europene în mod ilegal.
Alte câteva dosare instrumentate de DNA în ultima perioadă ating câteva fețe bisericești, atât de rit ortodox, cât și greco-catolic, acuzate de dare sau luare de mită.
Rechinii mari de sub sutane poleite sunt însă evitați, afuriseniile pe care aceștia le-ar putea rosti în spațiul public (în calitate de depozitari ai unor secrete din epoca Securității sau a noului sistem creat pe structura acesteia) ridicând destule probleme.
De altfel, capii bisericii au știut să se pună cât de cât la adăpost de valul cu efect devastator care atinge în acest moment întreaga societate din România. Printre puținele instituții care au reușit să își protejeze liderii în fața acestui fenomen se numără Biserica, negocierea BOR cu forțele politice interne blocând de anul trecut accesul publicului larg la dosarele de informatori ale prelaților.
SIPA: bau-baul magistraților
În prezent, unda de șoc își face simțită prezența în Justiție, unde retrageri ale unor personaje cu state vechi în domeniu lasă să se vadă o situație ingrată în care magistrații fac pasul înapoi, de teama dezvăluirilor privind eventuale colaborări cu unul sau mai multe servicii de informații, ori de teama unor elemente care ar putea demonstra afinități prea evidente cu anumite personaje din mediul politic.
Arhiva SIPA, deloc străină personajelor care au ocupat scaunul de ministru al Justiției și multor altor figuri politice, oferă destulă muniție pentru a alimenta tsunamiul de care se tem acum magistrații.
În plus, după desființarea serviciului, angajații SIPA nu au plecat direct acasă sau la cules de căpșuni în Spania, ci au fost absorbiți în cadrul altor servicii de informații din țară, cărând cu ei o arhivă bogată de informații memorate despre cei supuși verificărilor.
Mai mult: apariția unor personaje din magistratură în spațiul public pentru a înfiera unele acțiuni sau a nega existența unor pericole rămâne o chestiune discutabilă din punct de vedere al credibilității pe care o prezintă aceste persoane.
Fără o listă publică a magistraților aserviți partidelor sau ajunși pe ștatul de plată al unor servicii secrete, intervențiile lor pot fi privite la fel de bine drept manipulări în scopul deturnării atenției publicului de la esența problemei.
În același timp, ne confruntăm cu un preludiu la izbitura pe care cel de-al patrulea pilon de susținere al democrației urmează să îl primească.
Câinele de poză al democrației
De la scoatere cuțitelor între Dan Andronic (EVZ) și Dan Tăpălagă (Hotnews) – ba pe subiectul fugarului Sebastian Ghiță, ba pe cel al acoperiților din presă – și până la contrele Pătraru-Prelipceanu, derulate chiar pe aceeași frecvență deținută de Digi24, atacurile dintre instituții media sau chiar dintre colegi demonstrează din plin că cele două plăci tectonice urmează să se ciocnească în curând chiar sub șubredul pilon al mediei din România.
Șubred? Da, dacă este să ne uităm la concluzia amară trasă de Centrul pentru Pluralism Media și Libertate a Presei: „Presa din România nu reușește să-și îndeplinească principala responsabilitate: informarea corectă a publicului”.
Ca un făcut, Dragoș Pătraru, realizator al emisiunii „Starea Nației”, a făcut un anunț premonitoriu, chiar înainte ca un alt scandal să arunce în derizoriu toate eforturile depuse de un reprezentant al breslei, Emilia Șercan, în demascarea lucrărilor de doctorat plagiate ale unor personaje politice și publice.
„Emisiunea asta nu este o instanță, nu dăm sentințe, ridicăm probleme și ne întrebăm. Presa nu este o știință exactă. De exemplu, când unii spun «U.M. Digi 24» simt așa un miros, un damf, se leagă de liste cu invitați.
Probabil că vă întrebați de ce zic ăștia «UM 24» postului pe care îl conduceți, domnul Prelipceanu? Dar nu vă întrebați de ce acest post se plasează de partea instituțiilor de forță, de ce vede plagiatele unora mai abitir decât ale altora”, a ținut realizatorul să precizeze emisiune, după cum menționează site-ul antena3.ro.
Vorbele lui Pătraru au căpătat brusc un alt înțeles când, nu mai devreme de vineri (26 mai), site-ul sibian turnulsfatului.ro a acuzat că Emilia Șercan ar fi recurs la plagiat în propria lucrare de licență susținută în 2003 la Facultatea de Jurnalism din Universitatea „Lucian Blaga”. Șercan deschide o listă de nume din mass-media pe care frământările sistemului o va devora treptat, până la ștergerea acestor exponenți din memoria colectivă.
Efecte pe termen lung
Nu are rost să ne mințim singuri: evenimentele la care asistăm nu au nimic de a face cu o reformare a puterilor din stat, ci sunt doar manifestări ale unor forțe mai puțin vizibile care își dispută în acest moment supremația pe sectoare-cheie din societate.
Lupta la care asistăm va avea efecte pe termen lung asupra șanselor de coagulare a unei societăți civile care să prezinte un mesaj clar. După încheierea acestui capitol de frământări, percepția generală a populației va fi una de derută în fața unei imagini a statului cvasi-corupt.
Fără repere, fără puncte de sprijin în vederea promovării demersurilor, societății civile îi va fi greu să impună schimbările dorite la nivel legislativ, executiv, în Justiție sau să apeleze la presă în acest sens.
Vor fi însă unii beneficiari ai noii perioade de derută ce amenință să se răspândească în societate.
Cu sau fără consiliere în adoptarea unor tehnici de supraviețuire, o parte din politicienii maziliți de propriile partide în ultimele 12 luni au șansa să revină pe cai mari în preferințele populației, din arsenalul pe care aceștia îl pregătesc remarcându-se deja tentele unor mesaje populist-naționaliste care au băgat în sperieți Europa.
Se ridică în mod firesc chestiunea dacă România va putea să mai manifeste opțiuni pro-europene nu doar acum, ci și peste câțiva ani, când tăvălugul va fi terminat operațiunea de lapidare a diverselor personaje aflate într-o tabără sau alta a acestui conflict.
Dar dincolo de toate acestea, se conturează o concluzie mult mai sumbră: la 27 de ani după ieșirea din comunism, întreaga desfășurare de forțe la care asistăm în prezent pare să servească intereselor Kremlinului, Putin nemaiavând nevoie să risipească o copeică pentru a întreține un război hibrid în România. O fac ai noștri din plin, lovind rând pe rând puterile din Stat fără a pune în loc elemente credibile.
