Nu mai e loc de tânguială printre angajaţii Primăriei şi Consiliului Judeţean Arad, care, ani de zile, s-au plâns de salariile lor mici. În ultimii trei ani, veniturile acestora au crescut asemeni personajului de basme Făt Frumos: într-un an cât la alţi angajaţi (din mediul privat, în special) în zece ani. Legea iniţiată în anul 2017, privind creşterea salariilor în administraţia publică, a făcut ca posturile la stat să fie vânate de mai toţi cei care îşi căutau de lucru. Că aceste posturi sunt deja ocupate mai la toți încă dinaintea organizării concursurilor, e altă poveste. Dar să revenim la subiectul acestui material: salariile angajaţilor de la Primărie şi CJA şi să le luăm pe rând.
Potrivit datelor Consiliului Judeţean, în ultimii trei ani, veniturile angajaţilor au crescut cu până la 50 la sută. Începând de la şeful instituţiei şi până la muncitorii necalificaţi.
În anul 2017, după o primă creştere salarială în baza legii salarizării unitare, preşedintele instituţiei, Iustin Cionca, primea lunar o indemnizaţie de 16.313 lei. An de an, această indemnizaţie a crescut, în 2020 ajungând la valoarea de 23.400 de lei pe lună. Vicepreşedinţii Sergiu Bîlcea şi Claudia Boghicevici, apoi Răzvan Cadar (care a preluat funcţia în 2019), aveau în 2017 o indemnizaţie de 14.500 de lei pe lună. Trei ani mai târziu, îi găsim cu un venit lunar de 20.800 de lei, scrie aradon.ro.
Procentual vorbind, cam aceleaşi creşteri salariale le găsim la toţi angajaţii din Consiliul Judeţean Arad.
Şefi şi executanţi
Imediat sub nivelul de salarizare a celor trei din conducerea instituţiei se află administratorul public al judeţului. În 2017, acesta avea un salariu lunar brut de 9.000 de lei. Trei ani mai târziu, în 2020, salariul aferent acestei funcţii este de 15.000 de lei. Secretarul general al judeţului câştiga, în 2017, 8.500 de lei, pentru ca în 2020 să primească lunar un salariu de 11.300 de lei. Arhitectul-şef al judeţului câştiga, în 2017, 7.000 de lei lunar, iar anul acesta a ajuns la un venit de 9.500 de lei. Mai departe, directorii executivi primeau între 7.000 şi 7.725 de lei pe lună, în timp ce acum au ajuns la venituri cuprinse între 9.500 şi 10.450 de lei. Şefii de serviciu aveau un venit lunar de 6.000-6.600 de lei în 2017, iar în 2020 nivelul salariului lunar a ajuns la 8.200-9.020 de lei. Şefii de birou aveau venituri brute lunare de 5.500 de lei, iar anul acesta câştigă 8.000 de lei pe lună. În funcţie de gradul profesional şi gradaţie, consilierii erau remuneraţi în 2017 cu salarii cuprinse între 1.925 de lei şi 4.725 de lei. Astăzi, aceştia primesc între 3.200 de lei şi 6.782 de lei. Mai departe, muncitorii necalificaţi aveau un venit brut lunar de 1.902 lei în urmă cu trei ani, iar astăzi au salarii de 3.489 de lei.
Şi la Primărie
Creşterile salariale s-au simţit din plin şi la Primăria Arad. La fel ca şi la Consiliul Judeţean, şi aici au beneficiat de majorări toţi angajaţii, în frunte cu primarul. Dacă, în 2017, primarul avea o indemnizaţie de 13.050 de lei pe lună, acum salariul aferent acestei funcţii aproape că s-a dublat, ajungând la 23.400 de lei. Viceprimarii municipiului câştigau, în urmă cu trei ani, 11.600 de lei pe lună, iar acum pleacă acasă cu 20.800 de lei. Administratorul public avea, în 2017, un salariu de 9.500 de lei, venitul crescându-i până în 2020 la 13.104 lei pe lună. Directorii executivi primeau, în 2017, între 6.000 şi 6.500 de lei pe lună, iar acum au un salariu de 9.508-10.459 de lei. Şefii de serviciu primeau aproximativ 5.200 de lei lunar, în timp ce în 2020 salariile lor au ajuns la la sume cuprinse între 8.278 de lei şi 9.228 de lei. Mai departe, şefii de birou au plecat de la venituri lunare de 5.200 de lei pe lună în 2017, iar acum câştigă până la 9.228 de lei pe lună. În funcţie de grad profesional şi de gradaţie, consilierii angajaţi la Primăria Arad aveau, în 2017, salarii cuprinse între 1.765 de lei şi 4.200 de lei. Acum, aceştia au venituri lunare cuprinse între 4.347 şi 7.038 de lei.
