Așa ceva?! Un urs a devastat nu mai puțin de cinci gospodării, a băut tărie, iar într-un final a fost găsit adormit. Vedeți mai jos în ce județ s-a întâmplat toată tărășenia.
Animalul trezit din hibernare şi flămând a intrat în cinci gospodării şi în mai multe case de vacanţă din județul Harghita, în ultimele patru nopţi. Oamenii au cerut ajutorul vânătorilor, povestindu-le cum s-au trezit în crucea nopţii cu ursul în casă, cotrobăindu-le prin cămări, în căutare de hrană. Până acum, mamiferul a omorât trei oi şi mai multe găini, scrie Informația Harghitei.
„Este vorba despre un urs de talie medie, recidivist, care şi anul trecut a intrat în casele localnicilor şi a făcut pagube însemnate, să nu mai vorbim de spaima pe care o bagă în oameni. Sâmbătă a intrat în două case locuite, s-a dus direct în cămară şi a mâncat ce a găsit, de la zahăr şi bomboane, până la carne pusă la păstrat în untură. Unul dintre gospodari mi-a povestit că dormea la mansardă, când a intrat ursul; a auzit zgomot jos, a văzut animalul, dar nu a îndrăznit să coboare”, a declarat Benke József, directorul Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „Zetelaka és Társai”.
Apoi, ursul înfometat a mers la o altă casă şi de acolo la o casă de vacanţă, unde a spart un geam, reuşind să intre în cabană, a scotocit în sertare, în dulapuri şi în frigider. Din fericire, în casa de vacanţă nu era nimeni. A doua zi, vecinii au descoperit urmele ursului în zăpadă şi dezastrul pe care l-a lăsat în urma lui. Şi nu a fost singura cabană vizitată de urşi, localnicii vorbind de 10 astfel de construcţii din zonă.
Același Benke József a relatat că ursul sătul s-a tratat cu o sticlă de afinată, a relatat Benke József, „apoi, au povestit sătenii, s-a dus pe deal şi s-a culcat sub primul molid care i-a ieşit în cale”.
