Skip to content
Politică

Atenție la Cioloș! Jocul ex-premierului, mai periculos pentru Iohannis decât uneltirile Orban-Blaga EXCLUSIV

hotnews.ro

Redacția PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează motivele pentru care jocul politic pe care fostul prim-ministru Dacian Cioloș îl face împotriva actualului președinte al României, Klaus Iohannis, este mult mai descalificant decât ceea ce uneltesc Ludovic Orban și Vasile Blaga.

DETALII AICI: Se anunță vremuri grele pentru Iohannis: este prins în menghina lui Blaga și Orban EXCLUSIV

Este binecunoscut faptul că Dacian Cioloș este practic creația actualului lider al Cotroceniului, ex-premierul tehnocrat fiind inventat ca politician de către președinte. Sigur: Cioloș a fost ministru al Agriculturii în guvernul Tăriceanu 2 (2007-2008), iar ulterior comisar european pentru Agricultură (2010-2014), dar nu s-a remarcat prin vreun fel de activism politic. Revenind în actualitate: putem spune că același Cioloș este chiar omul care zilnic îi fură șefului statului baza electorală anti-PSD pe care însuși Iohannis și-a stabilizat-o prin combaterea, inclusiv în stradă, a modificărilor legilor justiției.

Chingile Constituției

După Ordonanța 13, gruparea radicală anti-PSD a văzut cum Klaus Iohannis a fost obligat de Constituție să numească premieri PSD și să o revoce pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA, asta în timp ce radicalii și-ar fi dorit un președinte care să încalce legea cu orice preț în lupta cu PSD. De cealaltă parte, Cioloș, alături de USR (un partid care incită direct la nesupunere civică, prin mesaje și acțiuni radicale), speculează incorect haina constituțională strâmtă pe care Iohannis este obligat să o poarte. Mai pe românește: Dacian Cioloș profită de realitatea evidentă că actuala Constituție ii conferă președintelui atribuții executive reduse.

Ex-premierul și USR cunosc foarte bine limitările constituționale în care Klaus Iohannis este obligat să joace, dar chiar și așa îl subminează pe președinte, propagând în mediile online (în special pe Facebook) aserțiunea că Iohannis este “un al doilea Emil Constantinescu”, care a pierdut bătălia cu PSD, iar drept urmare trebuie înlocuit.

PNL – încotro?

Totuși, prima lovitură politică dură le va fi aplicată lui Iohannis și PNL-ului la alegerile europarlamentare din 2019. Concret: Cioloș și gruparea lui vor face liste comune cu USR, ex-premierul tehnocrat va deschide lista și sunt șanse mari ca noua alianță să obțină un scor electoral apropiat de cel al PNL. O eventuală reușită a acestei grupări va duce la pasul în care Dacian Cioloș va declanșa (în primăvara viitoare) atacul la Klaus Iohannis după ce în prealabil ii va fi furat președintelui nucleul dur anti-PSD.

În acest context, Iohannis va fi lăsat la mila PNL pentru alegerile prezidențiale, iar Cioloș va presa în mod cinic pentru propria candidatură și ii va cere liderului de la Cotroceni garanții că va fi pus din nou prim-ministru, dacă va renunța la candidatură (adică un fel de șantaj politic, dar cu un aer ceva mai bruxellez). Practic, Iohannis va trebui să satisfacă în mod egal atât dorințele PNL, cât și pe cele ale USR-Cioloș.

În încheiere, putem spune că vinovat pentru situația în care s-a ajuns este tocmai Klaus Iohannis, care trebuia să se asigure de loialitatea și sprijinul total ale PNL, iar nu să stea la mâna lui Ludovic Orban și Vasile Blaga sau să îi lase pe Dacian Cioloș și USR să îi fure electoratul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *