Skip to content
Internațional

Aurescu: România salută adoptarea de către UE a sancţiunilor împotriva Belarusului pentru rolul său în sprijinirea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei

caleaeuropeana.ro

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat adoptarea de către Uniunea Europeană a unor noi sancţiuni pentru Belarus, afirmând că acestea vor viza oficiali ai acestei ţări, militari şi anumite sectoare economice.

România salută adoptarea, astăzi, de către Uniunea Europeană a sancţiunilor împotriva Belarusului, pentru rolul său în sprijinirea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Sancţiunile vor viza oficiali din Belarus, militari şi anumite sectoare economice„, a afirmat Bogdan Aurescu, miercuri, într-un mesaj pe Twitter. El a subliniat că trebuie să continue coordonarea cu partenerii care gândesc la fel pentru a sprijini Ucraina.

Uniunea Europeană a aprobat noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru sprijinul oferit Rusiei în invazia asupra Ucrainei, a anunţat, miercuri, preşedinţia franceză a Consiliului UE. Sancţiunile vor viza „unele sectoare economice, în special industria lemnului, siderurgia şi exportul de potasiu”, relatează Reuters.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *