Autoritățile dau asigurări că în prezent sunt suficiente kituri de teste pentru coronavirus la cele șase centre din țară unde se fac astfel de analize. Astfel, la Institutul Matei Balș din Capitală sunt peste 1.000, iar la celelalte centre din țară – din Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Constanța – sunt de nivelul sutelor, în jur de 200, în funcție și de personalul care există și care le poate procesa.
Cele șase centre își evaluează singure necesarul de kituri, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, într-o conferință de presă susținută joi.
„Problema nu este asta, că sunt absolut suficiente teste, problema este că trebuie să corelezi, pe de o parte, cantitatea de teste, cu posibilitatea de diagnostic, din punct de vedere al resursei umane, pentru că acolo lucrează niște oameni, nu sunt niște teste care se fac singure. La noi, la Matei Balș, avem ceva mai mult personal, au făcut un efort extraordinar, au lucrat în ture, foarte, foarte mult, chiar la limita epuizării, și din cauza asta, este foarte important ca noi să selectăm probele care într-adevăr trebuie făcute, pe baza definițiilor de caz și a criteriilor. Nu se fac la cerere”, a subliniat, la rândul său, Alexandru Rafila, șeful Laboratorului de la Institutul Matei Balș.
Până în prezent au fost efectuate 576 de teste de coronavirus în România, dintre care șase au ieșit pozitive, scrie digi24.ro.
Nelu Tătaru și Alexandru Rafila au prezentat, joi, cele mai noi informații oficiale despre situația coronavirusului în România.
Astfel, colegul de bancă al băiatului de 16 ani din Timişoara diagnosticat cu coronavirus s-a prezentat voluntar pentru a fi testat. El va fi monitorizat. În ceea ce-l privește pe bărbatul de 71 de ani din Suceava, diagnosticat cu coronavirus și care are şi o boală cronică, acesta a avut în timpul nopţii pusee febrile, dar acum nu mai are febră. Starea celor diagnosticaţi cu coronavirus este bună, a precizat Nelu Tătaru. În urmă cu opt zile, bărbatul de 71 de ani a fost la o clinica in Italia, pentru problema de sănătate cronică, aproape de Brescia, a stat o zi internat, pe urmă a mers la la fiul lui la Milano, unde a stat șapte zile, şi a revenit în ţară pe 28 februarie, primele simptome de boală avându-le în 3 martie.
În ceea ce o privește pe femeia de 38 de ani din Timișoara, infectată cu coronavirus, aceasta este „spre remisie completă”, iar opt persoane dintre contacţii acesteia vor fi scoase din izolare.
Şi Bărbatul din Maramureş internat la Cluj este în stare bună.
