Skip to content
Societate

Autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2: A fost ridicată prima grindă la podul peste râul Mureș de la Sâncrai – VIDEO –

Featured Video Play Icon AKTOR

Moment important pe lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda. În zona viitorului pod peste Mureș de la Sâncrai, antreprenorul general Aktor a început ridicarea grinzilor la structura care va supratraversa râul.

Lucrările la structuri sunt executate de firma Retter, iar grinzile sunt ridicate cu o macara de 600 de tone de la cunoscuta firmă Deme Macarale, utilaj care a fost mutat de curând de la Alba Iulia Nord.

Marți a început ridicarea primei grinzi la viitorul pod peste râul Mureș de la Sâncrai, operațiune care a durat circa 40 de minute. Viitorul pod peste râul Mureș de la Sâncrai are 4 deschideri, pe fiecare deschidere urmând să fie puse 4 grinzi de metal, în total fiind forma de 16 grinzi metalice. Grinzile metalice au o greutate mai mică decât cele de la podul peste Mureș de la Rădești, de circa 64 de tone, de accea am avut impresia că ”monstrul” care le-a ridicat, macaraua de 600 de tone, doar s-a jucat.

Ce e deosebit la viitorul pod de la Sâncrai, e faptul că el este construit  în curbă, pilonii și grinzile trebuind gândite special pentru acest lucru. Acest pod este ultima supratraversare peste Mureș la care constructorul mai are de ridicat grinzi pe acest segment de autostradă.

Tot marți, la celălalt pod peste râul Mureș, la Rădești, erau deja puse toate predalele, constructorul lucrând la suprabetonarea structurii.

Pe lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda se vede în sfârșit lumina de la capătul tunelului. Chiar dacă antreprenorul general Aktor nu a ridicat mobilizarea la un nivel atât de mare la cât se așteptau unii, totuși, indiscutabil, în acest an s-a lucrat pe acest lot de autostradă, iar mobilizarea constructorului a crescut constant, existând șanse reale ca la sfârșitul anului 2021 să circulăm pe autostradă de la Sebeș la Cluj, informează ziarulunirea.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *