Organizația Mondială a Sănătății avertizează vineri că noul coronavirus va afecta ”majoritatea statelor din lume, dacă nu chiar pe toate”. O mare problemă o constituie și pacienții reinfectați, neștiindu-se în acest moment care sunt cauzele pentru care aceștia sunt testați pozitiv la scurt timp după ce s-au însănătoșit.
Avertismentul vine după ce, vineri, Nigeria a confirmat primul caz din Africa Subsahariană.
“Epidemia devine tot mai extinsă”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, într-o conferință de presă susținută la Geneva. “Scenariul în care noul coronavirus ajunge în mai multe state, dacă nu chiar în toate statele din lume, este ceva ce am luat în calcul de ceva vreme și am și avertizat acest lucru”, a spus el.
Mai multe țări au anunțat vineri primele cazuri de infecții- Nigeria, Estonia, Danemarca, Olanda, Lituania și Mexic, peste 50 de state fiind afectate. În același timp, în România au fost confirmate încă două cazuri.
