Invitat la Puterea Știrilor, prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a prezentat cifrele din PNRR destinate dezvoltării infrastructurii rutiere și feroviare, amintind și de suma care va fi alocată pentru metroul din Cluj.
„Sunt 16 state care au depus PNRR-ul, 5 state în curs de aprobare la nivelul legislativelor interne și 6 state care încă nu au anunțat depunerea. Olanda a anunțat că va depune ultima PNRR. Suntem între cele 6 state. Până pe data de 31 august va trebui să îl depunem, vor urma două luni de analiză a Comisiei. Probabil undeva spre sfârșitul lunii septembrie vom lua primii bani: 13,2% din total sumei alocate României.
Mă bucur foarte mult că Comisia a înțeles necesitatea dezvoltării infrastructurii rutiere având în vedere că țări similare României, de tipul Portugaliei, nu mai aveau această problemă, dar noi avem nevoie și mă bucur că o putem face.
Este pentru prima dată când Europa este legată de Europa Centrală. La 101 ani de la Marea Unire iată că Moldova, printr-un Guvern liberal, este legată de Europa Occidentală și de sora Transilvania. Avem finanțat clar A7 Ploiești-Buzău cu 368 de milioane, avem Buzău-Focșani cu 512 milioane, avem Focșani-Bacău cu 590 de milioane, Bacău-Pașcani cu 444 de milioane, Târgu-Mureș-Miercurea Nirajului cu 495 milioane, Leghin-Pașcani-495 milioane, Nădășelu-Poarta Sălajului (partea autostrăzii Transilvania 410 milioane).
Avem 300 de milioane pentru metroul de la Cluj, 5 stații din 19, avem de asemenea finanțate spitale.
12 % din bani pentru învățământul dual și creșe.
Avem partea de infrastructură feroviară, iar din PNRR se finanțează așa: calea ferată Arad-Călan-Sebeș cu 1.300.000.00, Cluj Napoca-Episcopia Bihor cu 1.294.000.000, Constanța-Mangalia- 169 de milioane”, spune liberalul.
Acesta amintește însă și de problemele care au apărut în urma refuzului Comisiei Europene de a finanţa dezvoltarea sectorului de irigaţii prin PNRR.
„Vor fi investiții și în partea de rețea de gaze, legătura unor comune pe rețeaua de gaze, pe zona de infrastructură agricolă pentru că România reprezintă unul dintre polii de dezvoltarea agricolă ai Europei și aici va trebuie să convingem în continuare Comisia că varianta finanțărilor investițiilor în partea de irigație e importantă pentru România. Acolo sunt câteva probleme și nu trebuie să ne ascundem că ar exista.
Avem ce face cu acești bani, important este să ne ținem de treabă”, conchide Rareș Bogdan.
