Skip to content
Politică

Barna: Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, evident că mă voi retrage

Inquam Photos/George Calin

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR-PLUS, a anunțat, luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că a primit o înștiințare din partea Departamentului pentru lupta antifraudă (DLAF), prin care a fost îndrumat să se adreseze DNA.

Barna ar fi fost reclamat la DNA de către DLAF, aflat în subordinea premierului, pentru „posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, cu privire la proiecte finanțate din fonduri europene în care a fost implicat înainte de 2016.

Întrebat dacă a primit un răspuns din partea DLAF, după solicitarea pe care a făcut-o cu privire la acest caz, Dan Barna a răspuns: ”Am primit o înștiințare prin care eram îndrumat să mă adresez celor de la DNA, către care a fost transmis materialul și să solicit de acolo materialul respectiv”.

Pe 11 mai, Dan Barna preciza că nu a primit nicio informație oficială de la DLAF și a făcut el personal o solicitare, ca să vadă despre ce e vorba. ”Nu există vreo faptă penală în ce privește activitatea mea, de asta vreau ca aceste lucruri să ajungă la final. Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, evident că mă voi retrage. E un lucru firesc și nu e niciun echivoc aici. Nu vreau să vorbim despre un viitor care n-o să existe”, preciza liderul USR.

Ulterior, vicepremierul a declarat că a primit din media niște bucăți din nota de control care îl vizează, iar ce i se reproșează, conform acestor fragmente, este că trei formulare de recrutare, din câteva zeci, nu au fost completate față în față.

Dan Barna a admis că s-a întâmplat acest lucru, dar a ținut să precizeze că „activitatea de recrutare comportă mult mai multe elemente, care au fost respectate” și că cerința a și fost eliminată de finanțator mai apoi. Potrivit jurnaliștilor de la newsweek.ro, DLAF a anchetat patru proiecte, atât cele europene derulate de firma în care Dan Barna a fost deținător de părți sociale, cât și de proiectele în care Barna a fost implicat ca expert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *