Skip to content
Politică

Băsescu, audiat la Parchetul General: „Nu există niciun act ilegal semnat de mine!”

aghiuta.com

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a ajuns luni dimineață la sediul Parchetului General, acesta fiind audiat într-un dosar legat de o retrocedare de pe vremea când era primarul Capitalei.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că acesta are calitatea de martor şi că este vorba de dosarul privind retrocedarea unor imobile de pe vremea când era primar.

„Nu există niciun act ilegal semnat de mine”, a declarat Traian Băsescu, la intrarea în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Pe 27 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar deschis la plângerea Ioanei Preda, decizia fiind definitivă.

Ioana Preda a declarat, la acea vreme, la Antena 3, că a făcut plângerea în 2008 – 2009 contra lui Traian Băsescu, pentru retrocedarea unor imobile, în 2003, către Nicholas Jordan. Preda a mai precizat că din unul din aceste imobile din sectorul 4 a fost evacuată în urmă cu mai mulţi ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *