Skip to content
Politică

Băsescu nu a uitat de Udrea. Ce amendamente a depus la Legea graţierii

bzi.ro

Fostul preşedinte Traian Băsescu a depus câteva amendamente la Legea graţierii, prin care vor fi graţiate pedepsele de sub 10 ani, inclusiv, pe motiv că, în varianta actuală a proiectului, persoanele considerate „indezirabile” vor fi pedepsite mult mai aspru, şi se reduc la jumătate pedepsele pentru femeile condamnate pentru fapte fără violenţă, inclusiv pentru corupţie. Un alt amendament permite graţierea inclusiv a persoanelor condamnate pentru terorism.

Conform acestor amendamente „se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 10 ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată”, spre deosebire de termenul  5 ani, cuprins în proiectul elaborat de Guvern, potrivit news.ro

„Faptul că se prevede un prag de până la 5 ani pentru acordarea graţierii nu va face decât să determine aplicarea unor pedepse foarte mari pentru acele persoane considerate indezirabile, astfel că, dacă în prezent, acestea au şansa de a primi o pedeapsă de 3 până la 4 ani, pe viitor vor fi acordate doar pedepse de peste 5 ani, tocmai pentru a se evita aplicarea acestei legi a graţierii„, argumentează senatorul PMP.

Traian Băsescu a mai solicitat şi  reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile „care au fost condamnate pentru infracţiuni care nu au fost săvârşite cu violenţă, inclusiv a acelora care au fost condamnate pentru fapte de corupţie”, dar şi a persoanelor de peste 60 de ani.

În proiectul elaborat de Guvern, jumătate din pedeapsă era graţiată doar în cazul femeilor însărcinate şi al celor care sunt unic întreţinător de familie şi au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani. Cu toate acestea, în argumentaţia sa, fostul şef al statului face referire la „femeile – funcţionar public însărcinate”.

Nu înţelegem de ce o femeie – funcţionar public însărcinată, condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, ar trebui să fie exceptată de la această clemenţă. Este în interesul copilului ca mama să se întoarcă cât mai repede alături de copil. Pedeapsa este un mijloc de reeducare şi nu de distrugere a unor relaţii de familie de o asemenea sensibilitate. Iniţiativa vine astfel în sprijinul consolidării unor familii care, datorită unor condamnări se pot destrăma şi distruge”, notează  Traian Băsescu, în motivarea amendamentului.

Senatorul PMP doreşte să schimbe şi un amendament cu privire la împiedicarea femeilor recidiviste să beneficeze de reducerea de pedeapsă. Astfel, fostul preşedinte doreşte şi  reducerea cu o treime a pedepselor persoanelor care nu sunt recidiviste şi nu au săvârşit infracţiuni cu violenţă.

În schimb optează mărirea  perioadei de timp în care un condamnat eliberat trebuie să returneze eventualul prejudiciu, de la un an, la trei ani.

„Propunem modificarea acestuia, deoarece condiţionarea achitării prejudiciului de primirea graţierii este neconstituţională, în condiţiile în care se oferă această clemenţă doar acelor care au o situaţie materială ce le (permite – n.r.) să o primească”, motivează liderul PMP.

Fostul şef de stat vrea şi scutirea celor care nu au posibilităţi financiare, nemaitrebuind să returneze prejudiciul stabilit de instanţă dacă „persoana condamnată dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate” să îndeplinească solicitările.

Senatorul PMP consideră că legea este destul de restrictivă şi vrea să elimine multe dintre  excepţiile de la lege.

Aşadar, din punctul său de vedere, Băsescu doreşte să fie graţiaţi  şi cei condamnaţi pentru violare de domiciliu, furt calificat în toate formele, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, fraudele comise prin sisteme informatice si mijoace de plata electronice, infracţiunile de corupţie în toate formele, conflictul de interese, obţinerea ilegală de fonduri, deturnarea de fonduri, infracţiunile de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul informatic şi constituirea de grup infracţional organizat în toate formele.

Sunt vizate de graţiere şi infracţiunile din legile speciale, precum cele privind drogurile şi spălarea banilor. Este eliminată însă şi excepţia privind infracţiunile stabilite de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *