Fostul preşedinte Traian Băsescu a răspuns, miercuri seară, la Televiziunea Publică, acuzaţiilor pe care i le-a adus Adriana Săftoiu, fosta sa consilieră de comunicare, potrivit cărora fostul şef de sta asculta personal telefoanele colaboratorilor săi.
„Este o prostie! Niciodată nu am ascultat o convorbire telefonică. Totul face parte din propaganda dusă de Antena 3. Vorbind vorba despre Adriana, pot spune numai atât: Despre femei, numai de bine!”, a răspuns Traian Băsescu, provocat să răspundă acuzaţiilor Adrianei Săftoiu.
„Este un subiect penibil. Vreţi să mă cert cu o femeie? Nu pot!”, a adăugat fostul preşedinte.
Adriana Săftoiu a publicat rcent un text în care evocă o întâmplare din 2007, în urma căreia a primit confirmarea că Traian Băsescu asculta personal convorbirile telefonice ale colaboratorilor.
Fostul consilier de presă al lui Traian Băsescu scrie că a primit un telefon într-o duminică de la un lider PD, care i se plângea de comportamentul lui Traian Băsescu. Ea a aflat ulterior chiar de la Traian Băsescu faptul că această convorbire i-a fost ascultată, chiar dacă fostul preşedinte a încercat o explicaţie legală.
Intrigată, Adrian Săftoiu a cerut lămuriri de unde ştia ce vorbeşte ea la telefon şi aşa a aflat că fusese interceptată, amintește romanitv.net.
