Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a adoptat, luni, o poziție extrem de tranșantă privind problema refugiaților.
Astfel, fostul șef de stat a subliniat faptul că este important ca Romania să refuze ideea de cotă, subliniind faptul că liderii europeni au fost în vacanță și „nu s-au prins de ce se întâmplă prin Europa”.
„Nu exista nicio alta solutie corecta pentru Romania, si as zice nici pentru Bulgaria. Romania trebuie sa refuze ideea de cota dintr-un motiv simplu. Pentru ca Romania nu e stat membru Schengen. Colapsul sistemului Schengen s-a petrecut in statele membre Schengen. Aduceti-va aminte criza din zona euro. N-a chemat nimeni Romania, Bulgaria sa dea bani pentru Grecia, Spania Portugalia. Pentru ca asa este – fiecare e responsabil pentru zona in care se afla. Pentru colapsul economic al acelor state au platit cei din zona euro.
Nu ma face responsabil de ceea ce nu sunt. Aduceti-va aminte cat de exigenti erau fata de noi cand am relaxat conditiile de acordare a cetateniei pentru moldoveni. Am inghitit atunci si le-am demonstrat ca cei mai multi care au avut de ramas, au ramas pe teritoriul Romaniaei. Romania are propria ei imigratie.
Liderii europeni s-au trezit din vacanta. Ca si al nostru. A fost vara peste ei si nu s-au prins de ce se intampla prin Europa. E un proces care a fost declansat, si daca Europa nu e foarte ferma sa previna sa nu mai intre niciun refugiat, vom avea acest val continuu. Ma astept ca JAI de astazi, daca s-au trezit cumva, sa aiba o pozitie foarte ferma cu privire la viitor.
Știți care e problema? Vad ca unii ies din spatiul Schengen – chiar Germania. Sa nu ne repezim sa conditionam. Trebuie sa observam si niste evolutii”, a declarat Traian Băsescu.
