Traian Băsescu a vorbit luni, în cadrul emisiunii ”Talk B1”, de la postul de televiziune B1 TV, despre încercarea lui Liviu Dragnea de a scăpa de condamnarea din dosarul ”Referendumului”, liderul PSD mizând pe o eroare făcută de Livia Stanciu.
Astfel, fostul șef al statului a declarat că nu i-ar dori lui Dragnea să se redeschidă acest dosar pentru că președintele social-democrat ar putea ieși ”tare șifonat” dintr-o astfel de situație.
”N-am dubii că Liviu Dragnea încearcă o înțelegere cu sistemul ca să se pună untdelemn pe problemele juridice pe care le are, dar, după mine, a greșit că s-a dus la referendum. Nu i-aș dori să se redeschidă acest dosar.
S-ar putea să-i aducă aminte cineva cum înainte de ziua votului a chemat organizațiile la instructaj, s-ar putea să aibă cineva vreo înregistrare. Nu știu că ar exista, dar s-ar putea să existe destui care să vorbească dacă acest dosar s-ar redeschide și s-ar face o cercetare judecătorească tenace.
Cred că dacă generează o dezbatere pe tema asta, s-ar putea să iasă tare șifonat. De unde până acum încearcă el și tot alaiul de susținători – «vai, săracul!». Săracul ăsta a încercat să fraudeze un referendum”, a spus Traian Băsescu.
