O anchetă penală se derulează acum la Beznea, după ce o localnică de 76 de ani ar fi fost considerată decedată timp de aproape o zi.
Totul a început joi, în jurul orei 12:00, când un polițist a fost chemat de vecinii femeii care nu au mai văzut-o de câteva zile și au sesizat că e lumina aprinsă în casă. Polițistul a intrat în locuința pensionarei și a găsit-o pe jos, cu fața spre podea, într-o încăpere neîncălzită, scrie bihon.ro.
Potrivit Poliției Bihor, polițistul ar fi constatat că femeia avea vânătăi la nivelul feței și nu ar mai fi avut puls (deși constatarea pulsului la persoane hipotermice e mai dificil de determinat mai ales de către persoane neinstruite în Urgențe), motiv pentru care ar fi anunțat medicul de familie al femeii, ca să constate decesul. Tot polițistul ar fi anunțat și un nepot al pensionarei, care locuiește la Alba Iulia, spun surse polițienești.
Medicul de familie însă nu ar fi venit joi și, crezând-o moartă, cei din Beznea au pregătit-o pe bătrânică de înmormântare. Însă vineri, femeia a început să își vină în simțiri, speriindu-i pe cei ce o pregăteau să o așeze creștinește, în sicriu.
Cazul e cercetat
S-a sunat la 112 și femeia a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Dr. Hadrian Borcea a confirmat faptul că pacienta suferise o hipotermie severă. După primul ajutor medical din UPU, bătrânica a fost internată la secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Oradea. Duminică la amiază, starea sănătății ei era stabilă, dar necesita încă tratament de Terapie Intensivă.
În același timp, polițiștii au deschis în cauză un dosar penal.
Poliția Bihor a transmis că polițistul chemat joi la bătrânică lucrează de circa 20 de ani în Poliție, nu a eliberat certificat (constatator) de deces fiindcă nu are acest drept și ar fi solicitat sprijin de la medicul de familie.
