Skip to content
Politică

Birchall, sensibilă în fața comisiei: România, grădina Maicii Domnului

reportervirtual.ro

Ana Birchall, propusa ministru delegat pentru Afaceri Europene, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlament.

Aceasta a declarat, în fața comisiei, ca urmatorul proiect de tara al Romaniei este asigurarea presedintiei UE „imediat dupa aniversarea centenarului Marii Uniri”.

„Preluarea primei presedintii a Uniunii Europene in 2019, imediat dupa aniversarea centenarului Marii Uniri va reprezenta o oportunitate pentru crearea unui profil european consolidat al Romaniei (…) Practic, vorbim de cel mai important proiect post-aderare care va trebui sustinut de toate fortele politice din Romania”, le-a spus Birchall senatorilor si deputatilor din comisiile parlamentare, conform news.ro.

Ana Birchall si-a continuat pledoaria cu expunerea principalelor obiective ale ministerului pe care urmeaza sa il conduca: tratament nediscriminatoriu pentru romani in Europa, aderarea la Schengen si eliminarea MCV.

Ministrul propus pentru Afaceri Europene a facut apel la societatea civila si la presa sa o sprijine in pregatirea presedintiei Consiliului Uniunii Europene, care va fi exercitata de Romania in prima jumatate a anului 2019.

„In pregatirea presedintiei, imi pun sperante inclusiv in societatea civila, in mass-media, sa fim parteneri in a arata inclusiv aceasta frumusete a Romaniei care este atat de bogata si de mult prea multe ori nepusa in valoare. Fiecare dintre noi putem sa facem acest lucru pentru a respecta si a iubi aceasta tara atat de frumos numita gradina Maicii Domnului”, a spus Birchall.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *