Skip to content
Politică

Blaga indică ziua în care se va stabili planul prin care PNL vrea să îl dărâme pe Ponta. Ce alte subiecte majore au liberalii de lămurit

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a dezvăluit luni ziua în care liberalii vor decide tema moțiunii de cenzură cu care liberalii vor să dărâme Guvernul Ponta, în luna mai.

Blaga a anunțat, într-o conferință de presă de luni, că liberalii se vor reuni pe 23 mai la Pitești în cadrul Consiliului Național, unde va fi aprobată forma finală a programului de guvernare al acestui partid, dar se va discuta și despre moțiunea de cenzură.

Citește și: EXCLUSIV Atanasiu, mesaj de forță adresat către anumiți deputați și senatori: „Parlamentarii care cred că suntem atât de disperaţi, se înşeală!” (VIDEO)

„Am decis convocarea Consiliului Național al PNL pentru data de 23 mai la Pitești, ora 12,00. Pe lângă o analiză a situației politice la zi, vom aproba forma finală a programului de guvernare. Au fost parcurse toate etapele, am discutat în comisiile de specialitate, în organizații, am discutat cu societatea civilă, cu partenerii sociali, sindicate, patronate și suntem deja în faza în care urmează să îl aprobăm, așa cum trebuie, în Consiliul Național”, a declarat Blaga, luni, la finalul ședinței Comisiei de unificare a PNL, informează agerpres.ro.

El a spus că în cadrul Consiliului Național vor fi aprobate modificările la statutul partidului care se referă la integritate, dar și un calendar privind pregătirea și organizarea alegerilor locale.

Citește și: Omul doi din PNL: „O moțiune de cenzură oricând poate să producă o surpriză”

„Ar trebui să stabilim foarte clar criteriile și să și știm exact când și cum vor fi desemnați candidații, astfel încât iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate și din acest punct de vedere”, a adăugat Blaga, referindu-se la acest din urmă subiect.

În ceea ce privește moțiunea de cenzură, copreședintele PNL a precizat că viitorul Consiliu Național este locul în care să fie stabilite „perioada, data, dacă se poate, și temele unei astfel de inițiative extrem de importante”.

Întrebat care ar fi perioada în care va fi depusă moțiunea de cenzură, Vasile Blaga a răspuns că ar vedea acest demers „undeva în prima decadă a lunii iunie”.

Totodată, el a mai precizat că în cadrul Consiliului vor fi adoptate opt regulamente de organizare: „cele ale organizațiilor (…) interne, dar cel mai important, regulamentul de organizare județean”.

3 comentarii la “Blaga indică ziua în care se va stabili planul prin care PNL vrea să îl dărâme pe Ponta. Ce alte subiecte majore au liberalii de lămurit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *