Ministrul de Interne Lucian Bode a spus luni că și-a trimis corpul de control la Secția 16, declarația venind după ce în spațiul public a apărut informația că doi bărbați, care au depus plângere după ce ar fi fost bătuți și torturați de agenți de acolo, au murit la distanță de trei săptămâni unul de altul.
„Corpul de control al ministrului realizează o acțiune la Secția 16. Imediat ce va fi finalizată această acțiune voi prezenta public concluziile ei”, a afirmat Bode.
„Am văzut și eu aceste informații. Nici nu poate fi vorba, nici prin gând să nu ne treacă să facem astfel de comparații cu oameni care depun la un moment dat o plângere și ulterior dispar”, a spus ministrul când un jurnalist a făcut o paralelă cu Rusia, unde oameni cad de la geam după ce irită autoritățile.
„Nu vreau să intru în detalii, dar – spre exemplu – ultimul, din păcate, cel de-al doilea cetățean suferea de o boală incurabilă și familia a comunicat aceste detalii și nu dorește să facă alte comentarii ceea ce cred că și noi trebuie să le respectăm această dorință„, a adăugat Bode.
„Se poate prezenta public cauza acestui deces, pentru a nu exista alte suspiciuni, dar vă asigur că la Secția 16 voi face ordine. Aștept verificările corpului de control”, a mai spus ministrul administrației și internelor.
Al doilea dintre cei doi bărbați care ar fi fost bătuți și torturați de agenți de la Secția 16 de Poliție a fost găsit mort în locuința unui cunoscut, la nici trei săptămâni după moartea celuilalt tânăr, a relatat Știrile ProTV.
Moartea bărbatului de 39 de ani este considerată suspectă.
În urmă cu aproape trei săptămâni, a murit, din cauze aparent naturale, și celălalt bărbat implicat în cazul de tortură ce a dus la inculparea a nouă agenți de poliție, între care și un lider de sindicat.
